DREPTURILE SOFERILOR IN ACCIDENTE RUTIERE DE PE AMBELE MALURI ALE NISTRULUI VOR FI ASIGURATE

Începînd cu 1 iunie, a fost instituit sistemul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru conducătorii auto din regiunea transnistreană. Acest lucru va face posibilă despăgubirea celor prejudiciaţi în urma accidentelor rutiere prin asigurarea responsabilităţii financiare a conducătorului auto vinovat de comiterea eventualelor accidente, ceea ce reprezintă o noutate absolută în regiune. Pînă acum conducătorii auto şi mijloacele de transport cu numere transnistrene circulau fără asigurări, ceea ce făcea aproape imposibilă recuperarea daunele cauzate de aceştia. Introducerea asigurării de tip RCA de către administraţia de la Tiraspol este rezultatul negocierii unui „Mecanism-cadru de cooperare a agenţilor de asigurare de pe ambele maluri ale Nistrului în domeniul contractelor de asigurare obligatorie a răspunderii civile auto”, aprobat la 8 mai de către reprezentanţii politici de la Chişinău şi Tiraspol, Victor Osipov şi Nina Ştanski. Mecanismul va fi aplicat de către operatorii din domeniu – administraţia transnistreană a autorizat o singură companie (Universalinie Strahovîe Sistemî), iar în ce priveşte restul Republicii Moldova 11 companii au semnat acest acord şi altele trei examinează această posibilitate. Mecanismul-cadru de cooperare a agenţiilor de asigurare a rezolvat problema dublei asigurări pentru conducătorii mijloacelor de transport înregistrate în Republica Moldova în momentul deplasării prin regiunea transnistreană. În schimb sînt create condiţii pentru a garanta drepturile conducătorilor auto şi a părţilor prejudiciate în caz de producere a accidentelor prin achitarea despăgubirilor de asigurare, indiferent de locul de emitere a poliţei sau de locul accidentului rutier.

Socialmai mult
24.05.17 - 17:46
24.05.17 - 16:21
24.05.17 - 13:24
24.05.17 - 13:12
23.05.17 - 19:51
23.05.17 - 17:12
23.05.17 - 17:02
23.05.17 - 14:39
23.05.17 - 13:22
23.05.17 - 13:17
22.05.17 - 18:23
22.05.17 - 16:31
22.05.17 - 14:35
22.05.17 - 14:23
22.05.17 - 14:20
22.05.17 - 13:31
22.05.17 - 12:47
22.05.17 - 10:33
21.05.17 - 13:53
21.05.17 - 13:32