Despre ochii omului se spune că sînt oglinda sufletului. Dar ce se spune despre mintea care zămisleşte o legendă, dezvoltă o istorie şi o mînă care-o întinde pe hîrtie.Oare n-o fi cumva oglinda virtuţii omeneşti, că doar unii rodesc legende şi istorii, alţii le povestesc, iar cei din urmă le înşfacă de ceafă şi le trîntesc cu nasul de hîrtie. C-am aşa vreau să încep slăvirea cărţii pe care aş vrea să o cunoască fiecare om cu suflet şi virtute.

Romanul istoric „Legiunile trec Dunărea” l-am cumpărat în iunie 1991, adică cînd mai eram cu sovieticii. În acel an şi mai apoi nu ştiam cine a fost Traian, Decebal, că ţara ultimului s-a numit cîndva şi Dacia, cît despre capitala acesteia, Sarmisegetuza, nici nu puteam pronunţa cuvîntul şi tot aşa. De aceea nu m-am prins de roman. De cînd, slavă Domnului, trecem liberi Prutul, în 25 de ani am recuperat mult din cele ce trebuia să auzim de la mămici, bunici şi învăţători. Ba mai mult. Cu ajutorul unor oameni mărinimoşi am fost în multe locuri istorice…, da’ şi la Sarmisegetuza, şi în cotul Dunării unde se întinde Drobeta Turnu Severin şi îmbătrînesc picioarele podului lui Traian, la cetăţi, cetăţui, castele, biserici, mănăstiri, teatre, munţi, hanuri, biblioteci, turnuri, muzee şi tot aşa. Am fost în atîtea locuri, încît odată am sfidat cîţiva români cu laudele mele despre plaiurile vizitate.

Însă, cum spune românul, mai e loc şi pentru altele: vara aceasta am citit Istoria Basarabiei de Al. Boldur, şi în cap. 5 „Geţii şi dacii sub dominaţia scitică. Ţărmul Mării Negre: geţii, dacii şi sciţii”, pag. 32-36, se descrie perioada romanilor după Dunăre. Atunci mi-am amintit de romanul istoric „Legiunile trec Dunărea” şi am început să citesc cele 465 de pagini ale romanului. De pe la partea a doua am conştientizat că am o capodoperă în bibliotecă şi pînă la urmă nu numai că am savurat povestea dacilor, dar am şi lăcrămat pentru ei.

Imediat, ca orice om care a devenit şi el autor de carte, m-a interesat cine a scris romanul istoric „Legiunile trec Dunărea”. Curiozitatea şi impresiile au crescut şi mai mult, fiindcă Amur Bakyev, care nu sună nici ruseşte, nici româneşte, a publicat romanul în 1991 la Chişinău, Editura “Cartea Moldovenească” şi a colaborat cu istoricul moldovean Ion Hîncu. De aici încolo am căutat autorul, l-am găsit şi am aflat istoria domniei sale şi a romanului său.

Biografia lui Amur ŞodieviciBAKYEV. Domnul Bakyev s-a născut în 20. IX. 1961, în or. Yantak din RSS Tajikistan (URSS). Părinţii au trecut să locuiască în or. Nalcik sau în Republica Socialistă Autonomă Kabardino-Balkaria, şi în 1978 a absolvit şcoala generală nr. 9. Tot în acest an s-a înscris la specialitatea „Istorie”, la Facultatea de Istorie şi Filologie a Universităţii de Stat din Kabardino-Balkaria. În 1983 a absolvit Facultatea cu menţiune şi a început să lucreze ca învăţător de istorie la şcoala medie din or. Ceghem, apoi lector de istorie şi educaţie civică la Colegiul de Construcţii din or. Nalcik. Între anii 1992-1998 şi-a continuat studiile de doctorat la Alma Mater. În 1998 a susţinut teza de doctorat pe tema „Civilizaţia Adyghee”, specialitatea „Etnografia, etnologia şi antropologia”. După susţinerea doctoratului a lucrat ca învăţător de istorie, a scris şi publicat romanul la care nereferim, iar din 2010 conduce Asociaţia Proprietarilor de Imobil„Palatin” din or. Nalcik.

„Biografia” romanului istoric „Legiunile trec Dunărea” din destăinuirea autorului. La întrebarea despre idee, a răspuns: „Specializarea în istorie am trecut-o la Catedra de istoria universală, mai concret Istoria Antică. Am început să adun materiale despre istoria împăraţilor romani Domitian, Nerva, Traian şi Hadrian, încă din anul doi de facultate, neştiind în ce se va contura această pasiune. Numerele şi denumirile legiunilor, ale cohortelor, locaţia taberelor, numele legaţilor şi tribunilor, scenariul romanului etc. au fost meditate cîţiva ani. Era necesar doar de un impuls ca să se realizeze în manuscris.

A urmat întrebarea: Cum de un om de la aşa depărtare a scris un roman despre strămoşii mei, Bakyev a răspuns: „Scrierea şi publicarea romanului a fost o predeterminare a Celui de Sus. Exact ca şi cunoştinţa „întîmplătoare” a dvs cu Veaceslav în Librăria din Hol* din Chişinău, care v-a ajutat să găsiţi adresa mea (*Veaceslav cu fiul lui Anton sînt din Republica Tatarstan (Federaţia Rusă) şi m-au ajutat să-l găsesc pe dl Amur Bakyev). Cu 26 de ani în urmă, prietenul meu cu care lucram în calitate de lectori la Colegiul de Construcţii a făcut cunoştinţă cu o domnişoară din Moldova, care a venit la odihnă în oraşul-sanatoriu Nalcik. Ei au plecat în Moldova şi s-au căsătorit.

Din 1984 sau după absolvirea facultăţii am început să exersez pe povestiri şi diversă publicistică, care apăreau în „Adevărul de Kabardino-Balkaria”, „Tineretul Sovietic”, inclusiv frecventam Uniunea Literară a Kabardino-Balkariei. După practica acelor timpuri din URSS, publicarea unei povestiri sau a unui roman era posibilă numai pe banii statului şi dacă erai membru al Asociaţilor sau Uniunilor. Dar la ei era un rînd al „tinerilor” scriitori şi poeţi cu vîrsta în jur de 70 de ani, încît şanse aproape că nu existau. Dar în 1986 în URSS s-a început perestroika şi a apărut posibilitatea publicărilor pe cont propriu. În 1988, prietenul meu din Moldova m-a îndemnat să scriu romanul despre împăratul Traian, insistînd că în Moldova se va publica mai uşor.

Realizarea. Am sistematizat tot materialul adunat despre războaiele dacice ale lui Traian. Ceea ce am reuşit să adun şi să studiez ca istoric a constituit baza documentară a romanului „Legiunile trec Dunărea”. Restul s-a completat din fantezia scriitorului şi în luna mai 1990 am terminat romanul. Ţările, regiunile şi evenimentele descrise în roman: Dacia, Tracia, Caucazul, sarmaţii nomazi au fost în tangenţă cu Marea Neagră sau „circum Ponticum”, aşa cum Grecia, Italia, Spania, Africa de Nord şi Orientul Apropiat au fost în tangenţă cu „circum Mediterraneum”, zone foarte bine conexate între ele. Ca istoric, mi-a fost interesant să-i prezint pe cei care au opus rezistenţă agresiunii romane şi au oprit-o, chiar cu preţul vieţii. Dacia, cu regele său Decebal, de două ori în lupte deschise şi-a încrucişat armele cu ale Romei. Tot Dacia a fost ultima ţară în Europa cucerită de romani, dar prima pierdută de ei peste un veac şi jumătate. Cuceririle lui Traian sînt printre ultimele succese ale politicilor Imperiului Roman. Următorii împăraţi după Traian, începînd cu Hadrian, au trecut la strategia de apărare a teritoriilor cucerite.

Publicarea. În 1990 am părăsit Nalcik-ul şi am venit în Chişinău fără nici o sursă financiară pentru publicarea romanului. Compatriotul meu m-a ajutat să-mi găsesc de lucru şi am început să abordez editurile şi să le propun tipărirea „Legiunii”. Mă refuzau, din motiv că nu aveau finanţe sau că la rînd stăteau scriitorii moldoveni. “Cartea Moldovenească” a fost a treia editură unde am prezentat manuscrisul. Directorul, dl N. N. Mumji, a analizat manuscrisul, a telefonat cuiva şi mi-a explicat că ar publica acest roman cu cea mai mare placere, dar editura deja are un plan pentru anul întreg. Dar dacă autorul poate să-l publice pe bani lui, atunci este de acord să-l tipărească, oferind şi un sfat despre abordarea băncilor comerciale private pentru a obţine finanţarea. Am început a cutreiera băncile, firmele şi conform aceleeaşi întîmplări fericite predeterminate de Sus, după a şasea încercare am reuşit să obţin sponsorizarea „Legiunii” de la o firmă. În 19. XI. 1990 editura Cartea Moldovenească a semnat un contract editorial pentru tipărirea romanului cu tirajul de 5000 de exemplare. Calculele privind editarea le-a făcut dna S.V. Bratkiv şi în p. 9 se indica că hîrtia o prezintă autorul, pe care am primt-o de la domnii Savelii Kleiman şi Jordan (nume nememorat).

Condiţii obligatorii pentru publicarea romanului au fost şi prezentarea a două recenzii: istorică şi literară. Recenzenţii i-am găsit la Academia de Ştiinţe, în persoana cercetătorului ştiinţific superior Ion Hîncu. Foarte călduros am discutat şi peste cîteva zile mi-a întors manuscrisul cu o recenzie pozitivă şi laudativă. A doua recenzie de acest gen am obţinut-o, după lecturarea manuscrisului, de la Mihail G. Hazin, membru al Uniunii Scriitorilor din URSS. Redactor literar al romanului a fost Natalia G. Antonov, pe care mi-a recomandat-o fosta ei şefă Larisa A. Bucătaru. Ulterior am găsit şi artişti plastici, pe Igor Sitalov şi Leonid Kuşnirenko. De aceşti oameni şi mulţi alţi angajaţi ai editurii, pînă în prezent îmi amintesc cu recunoştinţă. La 22. XII. 1990 manuscrisul a fost transmis la cules, iar în 22. II. 1991 a fost semnat pentru tipar şi în 27.III.1991 am primit primul exemplar de probă. Cu părere de rău acasă, în Nalcik, mă aştepta mama mea bolnavă şi eu trebuia să mă întorc cît puteam de repede.

Conţinutul romanului istoric: pe primele pagini sînt prezentaţi Traian, Decebal şi cei implicaţi în acţiunile desfăşurate în Imperiul Roman, Dacia şi Parthia/Parţia. Urmează prologul, 9 capitole cu 13 subcapitole întitulate: Colonia Agrippina; Florile Meihua; Regatul dragonului cap-de-lup; Palatele „Palatinului”; Coliziunea Partei, anul 101; Vulturul şi Dragonul; Britania, anul 102; „Tratatul de pace”; Pînă la ultima suflare; Licoarea nefiinţei; Regatul Kushan, anul 106; Poteca nemuririi. În total, 465 pagini de text.

După cum autorul a menţionat anterior, eroii şi evenimentele din roman sînt reale în măsura documentaţiei istorice. Per total, corespund cu cele tratate de istoricul moldovean Al. Boldur, doar că sînt „regizate, costumate şi puse în mişcare” de fantezia istoricului din Kabardino-Balkaria Amur Şodievici Bakyev. Mai spun aici că aşi dori să cunosc moldoveanca care a „sucit capul” instantaneu la doi bărbaţi, poate kabardini, poate cerchezi, poate balkari, unul devenindu-i soţ, iar celălalt slăvindu-i Ţara prin romanul istoric „Legiunile trec Dunărea”. Mare respect pentru fiica anonimă a dacului necunoscut, dar cea mai mare consideraţie pentru autorul Bakyev. Pentru Cel care va sponsoriza traducerea în română şi editarea romanului pentru urmaşii lui Decebal, respectul va fi pînă la cer şi înapoi la pămînt.

Asea M. TIMUŞ, dr. conf. univ., UASM