Cînd omul fuge, o face din cîteva motive clare: ori o face de frică, ori o face pentru propriul palmares sportiv, ori o face pentru că cineva îl pune să o facă.

Iar atunci cînd omul fuge din propria ţară, din casa lui şi din locul în care s-a născut, răspunsul poate fi unul singur: ceva sau cineva îi ameninţă viaţa.

Mai există şi varianta ca cineva să îi spună să o ia la goană spre alte zări, pentru că acel cineva s-a gîndit mai bine şi a constatat că alte ţări sînt mai interesante şi mai demne de a fi cucerite şi altfel decît prin năvăliri agresive de tipul marilor migraţii barbare sau a războailor de cucerire şi anexare duse de marile imperii de-a lungul mileniilor.

Ok, vin imigranţii. Sute, mii pe zi trec graniţele Europei şi ajung în ţările ei. Aici, începe nebunia. Totul a devenit ca o Golgotă sau o apocalipsă.

Mii de oameni se tălăzuiesc, se tîrăsc, se cară unii pe alţii, fug, se împing, se iau la pumni între ei sau cu forţele de ordine care îi pichetează sau îi hăituiesc ca pe animale.

Este halucinantă toată povestea asta, iar dimensiunile ei nu pot fi cuprinse de nici o minte normală de om.

Presa şi mass-media potenţează la maximum impactul mental al acestui tzunami uman apocaliptic, provocînd isterie altor milioane de oameni, de data asta, cei care locuiesc de drept în statele către care se revarsă întreaga grozăvie.

Peste tot, pe feisbuc, pe televizore, la radio, curg în continuu imagini cu oameni schimonosiţi de groază, oboseală şi neputinţă, iar cele cumplite în care copii morţi plutesc la malul vreunei mări sau vreun tată îşi strînge disperat în braţe copilul care urlă din toţi rărunchii în faţa soldaţilor blindaţi cu bastoane de cauciuc, cîini de urmărire şi puşti pe umăr fac tururi de forţă în jurul pămîntului, ridicîndu-ţi părul pe cap şi întorcîndu-ţi stomacul şi creierul pe dos instantaneu.

Pare că iadul a coborît pe pămînt şi că ne-am teleportat cu toţii în vreun viitor distopic în care planeta a fost lovită de un cataclism dictat de vreo minte bolnavă, iar singurii supravieţuitori care au mai rămas s-au împărţit ca în Mad Max în două tabere- cea a zombielor şi cea a vînătorilor de zombie.

Nouă, celor care habar nu avem de ceea ce se întîmplă dincolo de interfaţa lumii şi care ne întrebăm compulsiv şi tîmp de unde vine acest popor năvălitor, terifiat şi terifiant de indivizi, ce-i mînă din spate şi, mai ales, ce ne aşteaptă pe toţi cînd va ajunge la acea destinaţie pe care pare că o are setată foarte bine din pornire, ni se pompează în creier în permanenţă 1001 variante de scenarii şi teorii conspiraţioniste halucinante.

Voci ale celor care conduc Europa sau te miri ce analişti şi opinanţi despre toate şi nimic, experţi scoşi pe bandă peste noapte din sertarele guvernelor sau ale marii confrerii politice europene ne toacă creierii în mod sistematic cu cifre abracadabrante şi statistici irefutabile despre numărul migranţilor, despre motivul real sau imaginar pentru care această imensă hoardă s-a pornit din senin peste Europa, fugind din calea unor aşa-zise războaie şi genociduri generate de ţările din care au plecat, despre cum ar trebui să se facă aritmetic şi solidar distribuirea lor în ţările europene dispuse sau nu să îi primească.

Se face apel la toleranţă, compasiune şi fraternitate universală, în măsura în care, pe de altă parte, mai marii aflaţi la cîrma statelor şi a structurilor care se ocupă cu siguranţa şi securitatea acestora şi a Europei ridică ziduri pe graniţe, mobilizează şi trimit armate care să le ţină piept miilor de fugari care pătrund zilnic pe continent, seamănînd teroare în mintea oamenilor cum că la orizont se profilează teribila şi strania profeţie a lui Michel Houellebecq, aceea a unei Europe islamizate.

Certitudinea unui dezastru pluteşte în aer ca semnele dinainte de uragan.

Insă, nimeni, niciunul dintre puternici lumii, nu a ieşit în public să spună pe bune cum este posibil ca într-o eră super tehnologizată în care pînă şi ce gîndeşte ultimul microb de pe planetă se ştie şi se poate anticipa şi controla, nimeni, dar absolut niciunul dintre oamenii care ţin frîiele puterii planetare pare că nu a avut habar şi nu a putut anticipa ceea ce se întîmplă cu această anomalie politico-socială care a lovit Europa.

Paradoxal, cei care fac şi desfac pe întreaga planetă au fost luaţi prin surprindere de tot acest dezastru, iar acum se zbat neputincioşi şi dilematici în faţa faptului împlinit, încercînd să găsească soluţii de domeniul halucinaţiei pentru a putea stăvili întregul fenomen şi pentru a-l putea înghiţi pe nemestecate.

Se vorbeşte de găzduirea migranţilor şi de o distribuire a lor în toate ţările europene, după un algoritm abracadabrant care nu lasă loc de comentarii, îndoieli sau refuzuri, pentru că orice ţară care ar spune un NU hotărît în faţa impunerii cotei de migranţi pe care o are de înghiţit va primi sancţiuni usturătoare şi va fi pusă la colţul lumii şi huiduită ca avînd o atitudine rasistă, discriminatorie, xenofobă, complet lipsită de omenie şi toleranţă.

Niciun cetăţean al vreuneia dintre ţările gazdă nu a fost întrebat dacă doreşte să îşi mai pună în cîrcă şi grija, efortul financiar pe termen nelimitat şi strîmtorarea socială pentru miile de migranţi pe care guvernul ţării sale i le serveşte impus şi obligatoriu.

Cîţiva au decis, iar majoritatea nu are decît să se supună.

Un fel de dragoste cu forţa, de mariaj aranjat pentru că altfel se numeşte că eşti antiuman şi antimoral şi, ca atare, monstru.

Psihologia creşterii masei critice la ură şi ultranaţionalism, incitarea subtilă la xenofobie şi rasism prin forţarea la limită şi sub presiune a apelului disperat la toleranţă şi compasiune reprezintă elementul cheie al întregii poveşti.

Intr-o lume pompată sistematic cu germenii groazei faţă de terorism şi atentate de acest gen, o lume în care de ani de zile se vorbeşte în continuu despre iminentul şi nevăzutul pericol al unui război între culturi şi religii, acum li se cere europenilor creştini să îşi deschidă larg braţele, inimile, graniţele şi uşile pentru a-i primi pe nefericiţii fraţi de religie musulmană în sînul lor.

Ceva este cu totul anapoda şi sună al naibii de fals în toată povestea asta.

Pentru că, după ce vom fi înghiţit şi găluşca cu refugiul din faţa războaielor şi a masacrului, după ce vom fi fost suprasaturaţi şi lehămesiţi de excesul de compasiune şi înţelegere sau de actele de cruzime şi abuzurile făcute la adresa nefericiţilor refugiaţi, după ce o să îi asimilăm cu sau fără dureri de cap şi de stomac în ţările noastre, va veni momentul în care ne vom trezi cu toţii că s-a născut o altă mare nenorocire din toată povestea asta- ok, ce facem cu ei acum?!

Sau, mai bine spus, ce vor face ei cu noi după aceea?!

Ne vom apuca să creştem cotele şi deficitele economice ale ţărilor pentru că există alte cîteva milioane de indivizi care nu vor avea de muncă, care vor avea nevoie de asistenţă socială, medicală, de şcolarizare, de case şi de mîncare.

Ne vom pune pe dat sancţiuni economice, vom face consilii de urgenţă pentru situaţii de mega urgenţă faţă de fenomene de xenofobie sau proteste stradale masive şi sîngeroase împotriva creării de clădiri de cult şi enclave religioase de alte sorginte.

Vom mai arăta ameninţător şi zborşit cu degetul spre est sau spre vest, unii spre alţii, spunînd că celălalt este de vină şi că a ştiut despre toată chestia asta, orchestrînd-o doar ca să se arate mai cu moţ şi să-şi arate muşchii ca mare putere nedoritoare de pace şi conlucrare între naţiuni.

Ne vom spori numărul efectivelor militare şi vom avea un motiv în plus să-i sporim atributele şi prerogativele Big Brotherului care veghează la securitatea universală, pînă la Dumnezeu şi puţin mai încolo dacă va mai fi loc.

Vom scoate pe străzi armatele mass-media să filmeze acte de intoleranţă şi fapte de violenţă între o tabără şi cealaltă, vom creşte pînă la psihopatie teroarea din mintea oricărui european şi vom aduce totul la punctul de explozie de unde nu mai există cale de întoarcere.

Si, atunci, vom spune că, iată, profeţia a fost împlinită şi Europa este ameninţată cu islamizarea la modul real, ceea ce cere măsuri de urgenţă.

Fiecare mare conflagraţie mondială a avut ca punct de pornire un act de intoleranţă, ură şi xenofobie.

Si, după cum ştim cu toţii, istoria se repetă. Există o ciclicitate pe spirală istorică în care se atinge un punct critic pentru a declanşa o mare şi ireparabilă eroare care va schimba definitiv şi complet paradigma istorică de pînă atunci şi faţa omenirii.

Oare, a venit momentul să fim cu toţii martorii unei asemenea zile?!

Marina ENE,
consultant politic