ZINAIDA GRECEANII A EXPEDIAT PRESEDINTELUI TARII O SCRISOARE DE RASPUNS
Astăzi, Zinaida Greceanîi, preşedintele fracţiunii parlamentare a PSRM a transmis şefului statului RM o scrisoare drept răspuns la invitaţia de organizare a consultărilor în vederea desemnării unui candidat la funcţia de Prim-ministru. Zinaida Greceanîi i-a solicitat Preşedintelui ţării să facă uz de dreptul său constituţional pentru a grăbi procesul de dizolvare a actualului legislativ şi pentru anunţarea alegerilor anticipate în acest an.
Mai jos vedeţi textul complet al scrisorii:
„Domnule Preşedinte, ca răspuns la invitaţia dumneavoastră pentru consultări în vederea desemnării unui candidat la funcţia de Prim-ministru, vă aduc la cunoştinţă, din partea întregii fracţiuni a PSRM pe care o reprezint, că nu vom da curs invitaţiei.
Poziţia noastră politică faţă de situaţia din ţară rămîne neschimbată, ea fiind expusă şi în cadrul altor întruniri cu Dumneavoastră. Noi considerăm că Republica Moldova a devenit un stat capturat şi acest proces de capturare a început imediat după venirea la guvernare a forţelor declarate pro-europene, în 2009.
În ultimii şase ani, toate (sau aproape toate) instituţiile statului au fost capturate de un cerc de persoane foarte influente din interiorul ţării, care impun regulile oligarhiei, practică protecţionismul şi traficul de influenţă şi împiedică dezvoltarea economică şi socio-politică a ţării.
În prezent, majoritatea observatorilor politici din ţară şi de peste hotare atestă caracterul de stat capturat al Republicii Moldova.
Pornind de aici, noi, socialiştii, nu putem participa la perpetuarea acestei stări de fapt, or, alegerea unui nou Guvern în asemenea condiţii constituie un act direct de menţinere a stării de stat capturat. Este o situaţie fără precedent în istoria ţării noastre.
În opinia noastră, cea mai potrivită soluţie în aceste circumstanţe este să declanşăm alegeri anticipate, pentru a asigura un restart al guvernării politice în Republica Moldova. Sîntem nevoiţi să începem totul de pe o pagină nouă.
Noi vă încurajăm, Domnule Preşedinte, să faceţi uz de dreptul dumneavoastră constituţional pentru a grăbi procesul de dizolvare a actualului legislativ şi pentru anunţarea alegerilor parlamentare anticipate în acest an. Acesta ar fi nu doar un act de curaj politic, ci şi dovada că v-aţi împlinit datoria de şef de stat. E unica modalitate de a scoate rapid ţara din captivitate şi de a o izbăvi de oligarhie şi corupţie politică. Alegerea e de partea dumneavoastră”.
11 ianuarie 2015