Zece inventii din 2017 care promit sau au inceput deja sa schimbe lumea

În fiecare an există o sumedenie de invenţii care încearcă să facă viaţa oamenilor mai comodă, să împingă limitele cunoaşterii şi să ofere şanse mai bune celor care sunt dezavantajaţi. Cele zece menţionate mai jos sunt doar o mică parte din invenţiile care au avut loc în 2017, dar probabil sunt cele care au şi vor avea cea mai mare influenţă asupra progresului omenirii.

Ochelari care fac orbii să vadă. Pentru milioanele de oameni din lumea întreagă care sunt orbi, mersul este mereu o provocare. Deşi cîinii şi bastoanele pot ajuta, nu pot simula vederea, dar eSight 3 poate. Se poate considera ca cea mai puternică pereche de ochelari: o dată ce utilizatorii o pun la ochi, înregistrează un video la rezoluţie mare şi foloseşte magnificarea, contrastul şi diferiţi algoritmi pentru a îmbunătăţi acea imagine în ceva ce chiar şi orbii pot vedea, permiţîndu-le să ia parte la o varietate de activităţi, inclusiv sporturi, care altfel nu ar fi cu putinţă. Dispozitivul este însă destul de scump, aproape 10 mii de dolari, dar în mod normal, cu timpul, şi dacă tehnologia se dovedeşte utilă şi eficientă, preţurile vor scădea. În prezent, compania care l-a produs estimează că a fost folosit de mai mult de 1.000 de persoane.

O cană care ţine cafeaua caldă. Aceasta este una dintre cele mai mari probleme mici cu care se confruntă oamenii. Cafeaua se poate răci prea repede sau poate fi foarte fierbinte, iar ambele situaţii afectează gustul. Conform unui studiu, există doar 37 de secunde în care te poţi bucura de această băutură la temperatura optimă. Aşadar, compania Ember Technologies a venit cu o soluţie: cana din oţel Ember. Acoperită cu un strat ceramic, poate ţine cafeaua sau ceaiul la o temperatură exactă setată cu ajutorul unei aplicaţii, timp de o oră de la sine, datorită materialului, iar apoi pe un timp nelimitat datorită încălzirii electrice. Acest tip de cană are mari şanse să devină ceva obişnuit în următorii ani, întrucît invenţia e simplă, eficientă şi, în unele cazuri, extrem de utilă.

Lifturi care se pot deplasa pe orizontală. MULTI este un sistem de lifturi creat într-un parteneriat al companiilor Charlie and the Chocolate Factory şi Thyssenkrupp. Proiectul este simplu, lifturile pot merge şi pe orizontală, folosind tehnologia care ajută şi la locomoţia trenurilor magnetice. Invenţia are mari implicaţii, avînd potenţialul de a schimba şi modul în care se construiesc clădirile. Datorită unui test de succes de anul acesta, primul set MULTI va fi instalat în Berlin în 2021.

Maşinile electrice fezabile. Maşinile electrice au de obicei una din două probleme: sunt ori prea scumpe, ori au o autonomie limitată. Model 3, maşina electrică creată de Tesla, doreşte să rezolve ambele probleme: costă doar 35.000 de dolari şi are o autonomie de 320 de kilometri. Cererea pentru această maşină este extrem de mare, în jur de 1.800 de comenzi zilnic, conform declaraţiilor oficialilor companiei, iar Tesla se străduieşte să facă faţă. Maşina, mergînd pe baterii şi nu pe combustibil fosil, poate lupta şi împotriva poluării şi încălzirii climatice.

Un aparat care poate analiza şi interiorul lui Marte. NASA doreşte să lanseze în mai 2018 roverul Mars InSight, care după cum sugerează numele, va oferi savanţilor informaţii preţioase cu privire la ce se găseşte în interiorul Planetei Roșii. Trebuia să fie lansat în 2016, dar au existat unele probleme cu seismograful acestuia.Spre deosebire de Curiosity şi alte rovere de pe Marte, acesta va rămîne într-un singur loc pentru că va săpa o sondă la cinci metri în subsolul marţian pentru a studia istoria termală a planetei.Seismometrele vor studia compoziţia şi structura marţiană, iar aparatul va funcţiona pentru 728 zile terestre, pînă la viitoarea lansare a altui aparat în 2020.

Un filtru de aer care absoarbe poluarea. Majoritatea filtrelor de aer îmbunătăţesc calitatea aerului prin blocarea substanţelor poluante. Filtrul Molekule merge mai departe, distrugîndu-le, cu ajutorului nanofiltrului, care reacţionează cu lumina într-un mod care previne toxinele, mucegaiul şi bacteriile să reapară. Este similar cu „modul în care lumina bate pe celulele solare şi generează electricitate”, a precizat Jaya Rao de la Clean Energy Research Center care a ajutat la crearea acestui dispozitiv.

Cauciucuri de maşină fără aer. Cauciucurile sunt realizate din materiale reciclabile, iar structura poate fi creată la imprimante 3D. De asemenea, sunt mult mai rezistente şi uşor de înlocuit, cel puţin aşa sugerează Michelin, firma care a creat acest model. Structurile pot fi schimbate în funcţie de anotimp şi condiţiile de drum. De asemenea, roţile vor avea senzori care vor avertiza şoferii cu privire la eventualele defecţiuni. Punerea în aplicaţie este încă ceva de viitor, estimîndu-se undeva la 20 de ani, dar invenţia pune bazele unei altfel de abordări în ceea ce priveşte construirea roţilor de autovehicule.

Un router Wi-Fi care protejează casa. Într-o lume nouă şi evoluată, tot ce este electric poate deveni ţinta hackerilor. Norton Core doreşte să neutralizeze această ameninţare. Core va fi capabil să detecteze anomaliile din sistem, iar dacă un dispozitiv va arăta semne ale prezenţei unui virus, Core îl va elimina din restul reţelei, precum un spital pune în carantină un pacient bolnav.

Ferme sustenabile inteligente. Viitorul agriculturii constă în creşterea scoicilor, midiilor şi algelor pe frînghii ancorate de fundul oceanic. Cel puţin aşa susţine Bren Smith, directorul organizaţiei GreenWave. Proiectul este util în contextul în care oamenii se văd nevoiţi să creeze alternative la sursele de hrană prezente. De asemenea, sursele de hrană au avantajul de a fi bogate în proteine, nu necesită îngrăşăminte şi chiar ajută la combaterea încălzirii climatice. Au fost create 14 ferme de-a lungul coastei New England din 2013, iar acum există planuri de a extinde proiectul în California, în Nord-Vestul Pacificului şi în Europa.

Clinici care redefinesc tratamentele preventive. Pacienţii tind să ajungă la doctor doar după ce s-au îmbolnăvit. Dar dacă ambele părţi lucrează împreună pentru a preîntîmpina problemele medicale? Aceasta a fost ideea din spatele Forward, un nou tip de clinică, în care utilizatorii au acces la analize genetice, teste de sînge, plan de dietă, vizite la doctor şi mai multe. Interesant este că această clinică are un abonament lunar, iar cei care se înscriu au acces nelimitat la toate cele menţionate mai sus. Clinica a apărut în Statele Unite, iar criticii susţin că nu este accesibilă multor americani, întrucît nu acceptă asigurarea de sănătate. Chiar şi aşa, invenţia este un succes şi recent, s-a deschis un centru în Los Angeles.

Sursa: Descoperă.ro

 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40