Zece condamnări pe viață și 260 de ani de închisoare pentru un terorist aflat în spatele unui sîngeros atac terorist la New York

Un susținător al organizației Statul Islamic, aflat în spatele celui mai sîngeros atac terorist din New York de la 11 Septembrie 2001 încoace, a aflat că va muri în închisoare, deoarece a primit mai multe condamnări pe viață. El a primit zece condamnări pe viață, plus 260 de ani de închisoare, informează mediafax.

În 2017, Sayfullo Saipov a ucis opt persoane, localnici și turiști, conducînd un camion spre pietonii și bicicliștii de pe o stradă din Manhattan.

Instanța a stabilit zece condamnări pe viață, dintre care opt se execută consecutiv, plus 260 de ani, ceea ce înseamnă că nu va fi eliberat niciodată, potrivit BBC.

Pedeapsa uriașă a fost stabilită în condițiile în care bărbatul din Uzbekistan, acum în vîrstă de 35 de ani, nu a arătat nici o remușcare în timpul procesului.

Probabil, el va fi dus într-o închisoare de înaltă securitate din Colorado, unde deținuții petrec pînă la 23 de ore pe zi în celulele lor.

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40