VOLUNTARI RUȘI CARE LUPTĂ DE PARTEA UCRAINEI LE CER CIVILILOR DIN DOUĂ ORAȘE RUSEȘTI DE LÎNGĂ FRONTIERĂ SĂ EVACUEZE „IMEDIAT”
Voluntari ruşi care luptă pentru Ucraina au anunţat, miercuri, atacuri împotriva a două mari oraşe ruseşti situate în apropiere de graniţa cu Ucraina şi i-au îndemnat pe civili să părăsească aceste zone.
„Sîntem nevoiţi să lovim poziţii militare aflate în oraşele Belgorod şi Kursk”, au anunţat pe Telegram trei unităţi de luptă pro-Ucraina, denumite Legiunea Libertăţii Rusiei, Corpul de Voluntari Ruşi şi Batalionul Siberian. „Pentru a evita victimele civile, solicităm tuturor să părăsească aceste oraşe imediat”, au mai transmis ei.
Declaraţia vine la o zi după incursiunile în regiunile de frontieră Belgorod şi Kursk, revendicate de aceste unităţi şi pe care ministerul rus al apărării a spus că le-a „respins”. Cu toate acestea, un membru al apărării teritoriale a fost ucis şi zece civili au fost răniţi în incursiunea din regiunea Belgorod, a declarat guvernatorul regiunii.
În regiunea Kursk, Legiunea Libertăţii Rusiei, aflată în spatele unor incursiuni armate, a revendicat, marţi, cucerirea satului frontalier Tiotkino. Aceşti luptători, care susţin că sînt ruşi, au anunţat că au „distrus” un vehicul blindat rusesc şi că forţele ruse au „părăsit rapid” satul, lăsînd în urma lor arme grele.
Autorităţile regionale ruse au ordonat închiderea şcolilor din oraşul Kursk „din cauza evenimentelor recente”, potrivit primarului Igor Kuţak.
Sursa: digi24.ro