VLAD BATRINCEA: DEMOCRATII SI-AU SAPAT SINGURI GROAPA

Pe 18 iunie, președintele fracțiunii parlamentare a PSRM, Vlad Batrîncea, ţinut un discurs în legătură cu constituirea Comisiei Speciale de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor privind tentativa puciului anticonstituțional a Partidului Democrat. Socialistul a accentuat faptul că Comisia va stabili toate circumstanțele în care s-a încercat o tentativă de puci sau o lovitură de stat, efectuată de un grup îngust de oameni care nu se bucură de sprijinul masiv al populației. În special, Comisia va investiga de ce au fost pregătite 2 mii de persoane, paramilitari care nu au nici o atribuție cu organele de drept și de ordine.

„Și dacă e să vorbim despre democrație și valori, atunci cine a permis cu zîmbetul pe față, în stilul mafiei siciliene, să arunce păsări peste gardul Președinției? Noi dorim ca Comisia, calm, punct după punct, să clarifice cine a dat ordinile, inclusiv începînd cu Curtea Constituțională? Și cine a stat alături sîmbătă (8 iunie), cînd în această sală, fără lumină, fără microfoane, urma să fim arestați de către structuri, inclusiv și de cele paramilitare? Cine a semnat 60 de dispoziții de hotărîri de arest? Cine a dat indicații Poliției ca să nu ne permită să intrăm în clădirea Parlamentului?”, a spus Vlad Batrîncea.

Liderul fracțiunii socialiștilor a menționat că Comisia specială va investiga și activitățile televiziunii publice „Moldova 1”, care „cu o săptămînă ne-a numit pe noi uzurpatori” și „unde a fost CCA cu Dragoș Vicol în frunte, care nu a asigurat pluralismul în opinie?”.

Vlad Batrîncea a anunțat că potrivit informațiilor pe care le deține, în cadrul SIS,  care a devenit o filială a PDM, s-au pregătit materiale despre urmărirea deputaților și a rudelor acestora, a consilierilor Președintelui și a altor membri. Ulterior, aceste materiale au fost arse. „Noi nu dorim răfuială politică, însă atunci cînd ați avut la îndemînă filiala PD la CC, la SIS, la MAI trebuie să răspundeți pentru asta. Noi vrem să știm cine este acea persoană care a impus 600 de procurori independenți să semneze declarația întru susținerea Partidului Democrat”, a spus liderul fracțiunii PSRM.

De asemenea, deputatul PSRM a menționat că democrații și-au săpat singuri groapa în momentul în care au dat indicații, pe data de 8 iunie, ca în clădirea Parlamentului să nu i se permită accesul ambasadorul UE, Peter Michalko. De asemenea, Comisia va investiga și acest incident.

“60 de grupuri operative au așteptat în incinta Procuraturii Generale ca cineva să apese butonul, iar ei să vină în Parlament și „să ne aresteze”. Pe această cale, mulțumim mult încă o dată ambasadorilor pentru că au fost cu noi în acea zi și nu au permis acestui scenariu să fie realizat”, a spus deputatul.

Vlad Batrîncea a subliniat că procesul de anchetă va fi echidistant și cinstit, pentru ca toți cetățenii să cunoască despre ce s-a întîmplat cu adevărat.