VIN TIMPURI INTERESANTE CARE NE VOR DA DREPTATE!
Victoria Nuland: În viitor, SUA se vor concentra pe lupta împotriva corupţiei în Balcani, Europa Centrală şi de Est
SUA se vor concentra pe lupta împotriva corupţiei în Europa Centrală şi de Est şi în Balcani, în strînsă colaborare cu Uniunea Europeană, pentru a ajuta ţările din această regiune să aibă o guvernare curată, mass-media independentă şi o societate civila puternică, afirmă Victoria Nuland, asistentul secretarului de stat american pentru afaceri europene şi eurasiatice. Victoria Nuland mai spune că în unele ţări din centrul, estul Europei si Balcani se observă o "tendinţă îngrijorătoare ca aspiraţiile cetăţenilor să fie călcate în picioare în interesul oligarhilor corupţi", care "îşi folosesc banii şi influenţa pentru a înăbuşi opoziţia politică, pentru a cumpăra politicieni şi mass-media, pentru a slăbi independenta justiţiei şi drepturile ONG-urilor".
Oficialul american mai spune că se poate observa o proporţie tot mai mare de oligarhi şi politicieni corupţi care lucrează împreună, inclusiv dincolo de frontierele naţionale, dispuşi să se susţină reciproc pentru a-şi menţine influenţa şi să îşi conserve banii ce alimentează acest sistem. Victoria Nuland subliniază că "un astfel de sistem corupt nu numai că slăbeşte democraţia din interior, însă face o ţară vulnerabilă şi la influenţele din afara graniţelor, care ar dori să exercite o presiune nejustificată asupra politicilor economice, politicilor de stat şi luarea deciziilor. "Cu alte cuvinte, în multe parţi ale Europei, lupta împotriva corupţiei trebuie să fie o prioritate naţională mare, cu scopul de a apăra democraţia şi suveranitatea unor state", spune Victoria Nuland.
Alina NEAGU, HotNews.ro