„Lucrurile rele nu se uită cînd gospodarul de la cap se-mpute!”

Urmăresc relativ atent scena politică moldovenească, mai exact anumiţi lideri sau personaje politice, cu un ochi care rîde şi celălalt plînge. Acum voi da atenţie ochiului care se amuză. În nici o ţară democratică din Europa nu găseşti măcar unul din multitudinea de politicieni caraghioşi, penibili, fără un dram de cultură politică şi ahtiaţi după funcţii şi bani aşa cum sînt în Republica Moldova.

Serafim Urechean, de pildă, este şi el un fel de „politician de la colţul străzii”, care stă cu urecheanu’ ciulit şi pîndeşte permanent o funcţie de mare boss. Pînă la alegerile locale din 14 iunie, lumea cam uitase cine-i Urecheanul acesta. Tinerii n-au auzit de el în viaţa lor, iar cei mai răsăriţi în vîrstă îşi aduc aminte că a fost un primar al Chişinăului, care vreo 11 ani tăia şi spînzura panglici pe orice coteţ nou deschis.

A ajuns primar în „bunele tradiţii sovietice”, în sensul că nu a fost ales, ci a fost numit în această funcţie de către ex-preşedintele Mircea Snegur, în 1994. A zăcut în această funcţie pînă în 2005, an în care a mirosit că e mai bună imunitatea parlamentară „propulsantă” spre funcţii mult mai înalte. Ce să mai facă cu funcţia de primar atîta timp cît aceasta i-a oferit tot ceea „pohta lui a pohtit”? Se pare că pe Serafimuşka au început să-l tulbure visele de preamărire încă din anul 1999, cînd, timp de 12 zile, între 5 şi 17 februarie, a fost prim-ministru interimar al ţării. Unsprezece ani mai tîrziu, începînd 2009, după încă enigmatica alungare a comuniştilor de la guvernare, fostul politruk sovietic Urechean a încălecat un val, nu cal, electoral de pe care îşi imagina că va ateriza direct în fotoliul de preşedinte al ţării.

A ajuns pînă acolo încît s-a dus să se roage şi de Vladimir Voronin ca să-l ajute să devină preşedinte al Republicii Moldova. Nu i-a mers pentru că liderul comunist l-a mirosit de la distanţă ce hram poartă. După alegerile din 2010, şi-a negociat la sînge un post cît mai mare şi, după ce şi-a dat partidul cu care nu mai avea ce face tînărului politician în vogă Vlad Filat, în pragul pensionării fiind, a reuşit să-şi adjudece funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi, chiar dacă nu avea calificarea necesară pentru un astfel de post.

La alegerile locale din 14 iunie, Urechean şi-a imaginat că chişinăuienii îl vor primi în mijlocul lor ca pe un sfînt, că îi vor mulţumii vibrant, recunoscători că îi bagă în seamă şi vrea să le facă onoarea de a le fi iarăşi primar mare gospodar. A fost o mare fîsîială! „Gospodarul se întoarce”, promitea Urechean în campania electorală, vrînd să ne facă să credem că a fost cîndva un gospodar adevărat. „Lucrurile bune nu se uită”, spunea tot el, iar chişinăuienii n-au uitat din simplul motiv că nu l-au ales pe el, ci lucrurile bune din afara persoanei sale. Lucrurile bune adunate de în timpul mandatului de primar Serafim nu le uită şi ar mai fi vrut, dar uitarera este un lucru foarte dureros. Serafim este un om viu, dar uitat definitiv.

Acum auzim că Urechean rîvneşte la postul de premier, după demisia lui Gaburici, spunîndu-se că s-a dus la preşedintele Nicolae Timofti şi „s-a cerut”, aşa cum „s-a cerut” şi de la Voronin. Se ştie că Urechean a fost candidatul PLDM la Primărie. În această situaţie, ne întrebăm în ce calitate s-a dus la preşedintele Timofti să-l roage ca să-l nominalizeze la funcţia de premier? A fost mandatat de PLDM, s-a dus din proprie iniţiativă sau l-a înghiontit familia din spate? „Mortul de la groapă nu se mai întoarce”, spunea Voronin cînd a văzut că Urechean candidează la funcţia de primar şi parcă ar avea dreptate, dar putem să ne gîndim şi altfel!

Oare ce nu-i ajunge lui Urechean de nu ştie ce să facă din cei 65 de ani sănătoşi pe care îi are? N-are nepoţi de îngrijit? N-ar avea el destui bani să călătorească în lume, s-o cunoască şi s-o descopere altfel decît o ştie el? Nu credem! Dar, cine ştie, poate că îi place să călătorească, dar numai pe banii statului şi în calităţi oficiale!

În faza în care a ajuns, chiar trebuie să aibă înţelepciunea şi să-şi tragă definitiv cortina politică, pentru că a ajuns la punctul terminus, adică nu mai are nimeni nevoie de el. Excepţie făcînd, desigur, familia sa şi prietenii din grupul său de pensionaţi politic. Eventual poate să-şi scrie memoriile sau să creeze o fundaţie împreună cu Dormita Ciosvîrtan, căci acesteia, se ştie, îi cam plac bărbaţii săriţi de mult din pîrg! Dar mai bine ar trebui să scape de osînză, adică să meargă pe jos, să facă jogging. Dar anume jogging, nu footing, că asta-i deja mişcarea de dimineaţă pentru muieri.

Petrică KOVALCIUK