Unde-i razboi, e si coruptie la scara mare, indiferent de care parte a frontului

De cînd e lumea, nu a existat și nu va avea loc vreodată un război în care să nu își facă loc abuzurile și corupția adaptate momentului. Jefuitori de cadavre, hoții și prădăciuni ale invadatorilor, trafic cu armament, droguri, alcool, prostituție instaurată prin teroare etc., toate luate la un loc, nu au lipsit niciodată de pe linia frontului, așa cum se întîmplă și în Ucraina de la începutul invaziei.
De cealaltă parte, în spatele liniilor frontului, în care se plasează ”elita” – marii comandanți de la Statele Majore, politicienii civili implicați direct în structurile de comandă, inclusiv Comandantul Suprem –, a existat și va exista permanent o corupție cu mult mai sofisticată și mai bănoasă, în ambele tabere. Aici, în primul rînd, ne referim la umflarea masivă a costurilor războiului, de pe urma cărora cei implicați vor deveni milionarii civili de după încheierea ostilităților militare.
Ministrul adjunct pentru Dezvoltarea Municipalităţilor, Teritoriilor şi Infrastructurii din Ucraina, Vasil Losinskii, a fost arestat pentru luare de mită
Biroul Naţional Anticorupţie a efectuat percheziţii la locuinţa oficialului ucrainean şi l-a reţinut, a relatat, Sîmbătă, cotidianul online Ukrainska Pravda.
După aflarea veştii privind arestarea lui Losinskii, Ministerul pe care îl reprezenta l-a demis, scrie dpa.
Losinskii este acuzat că a primit mită în valoare de 400.000 de euro pentru achiziţionarea unor generatoare de curent.
Ancheta a fost declanşată în Septembrie anul trecut.
Ministerul Dezvoltării Municipalităţilor, Teritoriilor şi Infrastructurii din Ucraina a postat pe pagina sa de Facebook că sprijină pe deplin ancheta.












