Sportul cu balonul oval este o adevărată religie în țara de la Antipozi. Noua Zeelandă a cîștigat de trei ori Cupa Mondială, din cele opt ediții ale sale, are un procentaj uluitor al victoriilor în meciurile internaționale: 80%. Nu în 2015, nu în ultimul deceniu, ci în toată istoria!

Spre deosebire de rugby, fotbalul este mult mai puțin popular, aflîndu-se chiar la un nivel semi-amator. În ciuda acestui statut, la Cupa Mondială din Africa de Sud, în 2010, echipa națională a fost neînvinsă! A remizat de trei ori și a reușit să termine grupa pe locul trei, înaintea campioanei mondiale en-titre, Italia. S-a spus că norocul le-a adus aceste rezultate, dar să nu uităm că singurele goluri pe care “All Whites” le-au luat în această competiție, au fost rezultatul unor decizii discutabile ale arbitrilor. Cu Slovacia, a fost offside la golul lui Vittek, iar în jocul cu “Squadra Azzura”, egalarea a venit dintr-un penalty controversat.

Pînă la urmă neozeelandezii au terminat competiția cu fruntea sus. Mult mai bine decît o făcuseră în 1982, la prima participare. Asta în condițiile în care, nu au avut niciun fotbalist care să aibă cota lui Wynton Rufer. Nici Shane Smeltz, nici căpitanul Nelsen, jucător la Blackburn, nu se pot lăuda cu calitățile fostului atacant al lui Werder Bremen.

Pe numele său complet, Wynton Alan Whai Rufer, fostul fotbalist s-a născut pe 29 decembrie 1962, la Wellington din tată elvețian și mamă cu origini maori. S-a remarcat în campionatul intern rapid, iar în anul 1981 a fost votat cel mai bun tînăr fotbalist neozeelandez. Talentul său a trecut granițele statului, primul care l-a remarcat fiind britanicul Ken Brown, managerul lui Norwich City. Acesta l-a adus la un trial și fiind mulțumit de performanțele sale, i-a oferit un contract de fotbalist profesionist, pe care tînărul l-a semnat pe 23 octombrie 1981.În ciuda acestui fapt, legile din fotbalul englez nu i-au dat drept de joc și ca urmare, a ales să semneze cu FC Zurich, peste doar jumătate de an. Pînă la 27 de ani, vîrful a mai jucat în Țara Cantoanelor și la echipe precum FC Aarau și Grasshopper Zurich. În tot acest timp a marcat 92 de goluri în prima ligă helvetă, cîștigînd și Cupa cu echipa “lăcustelor”, în singurul sezon în care a jucat aici: 1988-1989. În finală, culmea, învinsul a fost fostul său club, Aarau.

Urma semnarea angajamentului cu Werder Bremen, echipă condusă pe atunci de Otto Rehhagel. Pe 29 iulie 1989, Rufer debutează în Bundesliga împotriva lui Sankt Pauli. Chiar dacă acel meci s-a încheiat 0-0, neozeelandezul avea să puncteze de șase ori în următoarele 12 meciuri. În total, atacantul avea să petreacă șase sezoane aici, în care va marca de 59 de ori numai în Bundesliga. Pe lîngă goluri, el a adunat și un număr însemnat de trofee: un titlu (1993), două cupe (1991, 1994), două supercupe (1993 și 1994) și Cupa Cupelor, în anul 1992. Această din urmă competiție avea să rămînă în istorie mai ales datorită meciului Werder – Anderlecht. Deși belgienii conduceau cu 3-0 la pauză și au păstrat acest scor chiar pînă în minutul 65, elevii lui Rehhagel au revenit incredibil, cîștigînd cu 5-3! Două dintre goluri au fost marcate de Rufer. De altfel, în acel sezon al cupelor europene, el a făcut un excelent cuplu de atac alături de Klaus Allofs, fiecare marcînd cîte un gol în finala de la Lisabona, împotriva lui AS Monaco. Partida s-a încheiat 2-0, iar nemții uitau definitiv usturătorul eșec din grupe, 0-5, împotriva lui FC Porto, chiar în fața propriilor suporteri.

În anul 1995, ajuns la 33 de ani, jucătorul pleacă în Japonia, la JEF United. În doi ani petrecuți aici, a jucat 54 de meciuri și a marcat 38 de goluri, fiind golgheterul clubului în al doilea sezon. Cînd se apropia de 35 de ani, Rehhagel l-a transferat la Kaiserslautern. Echipa se afla în a doua ligă din Germania, luptîndu-se pentru promovare, iar antrenorul a considerat că experiența lui Wynton este foarte importantă. Cu toate că nu a jucat decît în retur, atacantul a pus serios umărul la obținerea titlului în Zweite Bundesliga. Cele 14 jocuri și 4 goluri au fost ultimele cifre ale sale în fotbalul nemțesc. A ratat marea performanță pe care avea să o înfăptuiască echipa lui Otto Rehhagel un an mai tîrziu, cînd va cîștiga și Bundesliga, pentru că s-a întors în țara natală, unde a continuat să joace pînă aproape de 40 de ani.

La nivelul echipei naționale a debutat la doar 18 ani, în 1980, într-un meci de calificare la Cupa Mondială din 1982, împotriva Kuwaitului, încheiat 2-2. Rufer a și marcat în acea dispută, la fel cum a făcut-o și un an mai tîrziu în meciul de baraj, împotriva Chinei, încheiat cu victoria de 2-1. A fost rezultatul ce a calificat-o pe Noua Zeelandă la prima Cupă Mondială din istorie. La turneul final din Spania, a fost titular în toate partidele, dar din păcate, ulterior, cariera sa la prima reprezentativă s-a stins. Deși debutase de foarte tînăr, nu a acumulat decît 23 de selecții, înscriind 12 goluri. Între 1989 și 1996, perioadă în care a jucat la Bremen, el nu a avut nicio apariție la națională.

În ciuda acestui fapt, neozeelandezii i-au rămas mereu recunoscători și în semn de prețuire, a fost desemnat cel mai bun fotbalist din istoria Oceaniei, chiar dacă unul dintre contracandidații săi a fost francezul cu origini în Noua Caledonie, Christian Karembeu, campion mondial și european cu echipa din Hexagon. Distincția i-a fost acordată în 2001.

Mircea DOMINTE