Un eurodeputat englez compara UE cu o mafie

Eurodeputatul britanic Nigel Farage, fost lider al formațiunii eurofobe britanice UKIP, a fost apostrofat, Miercuri, 5 Aprilie, în Parlamentul European după ce a comparat Uniunea Europeană cu mafia, pentru ca, ulterior, să-și retragă calificativul, dar numai pentru a-l înlocui cu cel de "gangsteri", relatează DPA, citată de Agerpres.

"Cu astfel de cereri vă arătați răzbunători și răi", a declarat Farage în timpul unei dezbateri cu privire la Brexit, făcînd referire la informațiile că Uniunea Europeană ar putea cere Marii Britanii o sumă de pînă la 60 de miliarde de euro pentru a reglementa aspectul contribuțiilor asumate de Londra.

"Vă comportați ca o mafie. Credeți că vă suntem ostatici. Nu suntem, suntem liberi să plecăm", a continuat el, atrăgînd proteste sonore din parte altor membri ai Parlamentului. Președintele PE, italianul Antonio Tajani, l-a întrerupt din discurs pentru a-l avertiza că este inacceptabil să compare UE cu mafia, la care eurodeputații au aplaudat. Ulterior, Farage a recunoscut că există unele "sensibilități naționale" legate de cuvîntul "mafie" și l-a înlocuit cu "gangsteri".

Vizibil mîndru de afirmațiile sale, Farage și-a repetat mesajul și pe Twitter. "UE se comportă ca niște gangsteri", a transmis el pe rețeaua socială, alături de un clip video în care poate fi văzut în Parlamentul de la Strasbourg.

01.03.26 - 18:55
01.03.26 - 12:04
01.03.26 - 12:06
01.03.26 - 18:50
01.03.26 - 18:58
01.03.26 - 19:01
01.03.26 - 18:53
01.03.26 - 18:52
01.03.26 - 18:59
02.03.26 - 12:33
01.03.26 - 18:54
01.03.26 - 18:57
01.03.26 - 19:02
02.03.26 - 12:32
02.03.26 - 12:35