Un elev a intrat cu un cutit si un topor intr-un liceu din Suedia si a omorit doua femei

Două femei în vîrstă de 50 de ani au murit în urma unui atac cu armă albă, într-un liceu din orașul Malmo, din Sudul Suediei. Un elev de 18 ani a fost arestat pentru crimă, a transmis Poliția.
Presa locală a relatat că elevul era înarmat cu un cuțit și un topor, dar aceste informații nu au fost confirmate oficial de Poliție, scrie BBC, potrivit Digi24.ro.
Presupusul autor al crimelor a sunat chiar el la numărul de urgenţă pentru a spune unde se află, că şi-a pus arma jos şi că a recunoscut că a ucis două persoane.
Cele două femei, angajate ale Malmo Latinskola, au fost transportate la spital cu ambulanța, dar au murit din cauza rănilor suferite.
Aproximativ 50 de persoane, atît elevi, cît și profesori, se aflau în clădire cînd a avut loc atacul.
Alertată în jurul orei locale 17.15, Poliţia a trimis mijloace importante şi o primă patrulă a putut pătrunde în liceu. Poliția a evacuat școala și a verificat zona, dar nu a găsit nici un indiciu că în atac ar fi implicate și alte persoane în afara adolescentului.
"Este groaznic ce s-a întîmplat", a declarat directorul Fredrik Hemmensjo, pentru ziarul Aftonbladet.
Polițiștii încearcă să afle care a fost cauza comiterii acestui atac.
"Ne aşteaptă o muncă grea pentru a înţelege ce s-a întîmplat şi motivaţia din spatele acestui act îngrozitor", a declarat șeful Poliției din Malmo, Asa Nilsson.












