UN COLONEL RUS A FOST UCIS ÎNTR-UN ATAC CU BOMBĂ

Un colonel din Forţele Armate Ruse a fost ucis, joi, într-un atac cu dinamită asupra maşinii sale în districtul Şuşari din Sankt Petersburg (nord-vest), potrivit agenţiei locale de ştiri Fontanka, citată de RBC Ukraine.

Dispozitivul exploziv a fost plasat în şasiul maşinii şi a detonat la scurt timp după ce ofiţerul a început să conducă.

Potrivit Fontanka, ofiţerul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a murit pe loc din cauza rănilor suferite.

Agenţi de poliţie se află la locul atacului şi investighează circumstanţele incidentului, notează Agerpres. Autorităţile locale au închis autostrada din apropiere.

Agenţia de ştiri a relatat iniţial că victima era însoţită de o rudă, care a fost rănită, dar a indicat ulterior că militarul a urcat singur în maşină, după cum au confirmat imaginile de pe o cameră de supraveghere din zonă.

Fontanka a relatat totodată că un autobuz public a fost, de asemenea, avariat în explozie, mai multe geamuri fiind sparte de unda de şoc.

Comitetul de Investigaţii Rus a deschis un dosar penal pentru omor, dar nu a prezentat încă nicio ipoteză cu privire la cine ar fi putut organiza şi executa atacul.

De la începutul războiului din Ucraina, mai mulţi militari ruşi, inclusiv ofiţeri de rang înalt, au fost ucişi în atacuri cu explozibil atribuite serviciilor de informaţii ucrainene.

Cel mai recent caz a fost cel al lui Fanil Sarvarov, şeful Operaţiunilor Statului Major General rus, care a fost ucis în decembrie anul trecut la Moscova în explozia unei maşini-capcană.

Sarvarov, născut în 1969, a fost absolvent al Academiei Superioare de Tancuri din Kazan, al Academiei Militare de Vehicule Blindate şi al Academiei Militare a Statului Major General al Rusiei. El a fost inclus în 2022 pe site-ul ucrainean Mirotvoreţ, care enumeră „inamicii Ucrainei".