Un american dement si obsedat a fost condamnat la 60 de ani de inchisoare pentru ca a exploatat sexual colegele fiicei lui

Justiţia americană l-a condamnat, Vineri, la 60 de ani de închisoare pe un bărbat de 63 de ani, care se face vinovat de exploatarea sexuală a prietenelor şi colegelor fiicei lui de la un colegiu de lîngă New York, în căminul căruia acuzatul se mutase şi de unde dirija o adevărată reţea de prostituţie forţată, relatează AFP.
Calificat drept un "monstru" şi un "geniu al răului", Lawrence Ray a ţinut prima pagină a ziarelor în timpul procesul său din Primăvara anului trecut, cînd a fost găsit vinovat pentru 15 capete de acuzare. El a pus la cale o adevărată "schemă de exploatare sexuală", care includea trafic sexual, agresiune, violenţă, prostituţie forţată a tinerelor, obţinînd astfel milioane de dolari.
"Larry Ray este un monstru", a declarat Damian Williams, procurorul federal din Manhattan, citat într-un comunicat al Parchetului Federal, care a anunţat condamnarea la 60 de ani de închisoare a bărbatului de 63 de ani.
Începînd din 2010, "timp de ani de zile, (...) a pus stăpînire pe conştiinţele şi trupurile victimelor sale şi a făcut milioane de dolari pe seama lor", a arătat magistratul. "Sadism. Pur şi simplu. (...) Un geniu al răului", a declarat judecătorul Lewis Liman la pronunţarea sentinţei.
Planul diabolic al lui Ray a fost cel care i-a intrigat mult timp pe anchetatori: începînd din 2010, bărbatul s-a mutat cu fiica, locuind inclusiv în camera sa de cămin de la Sarah Lawrence College, un mic colegiu de ştiinţe umaniste din suburbiile de lux din Nordul New York-ului.
Locuind împreună cu fiica sa, Lawrence Ray, cunoscut sub numele de "Lawrence Grecco", s-a comportat luni de zile ca un tată protector pentru mai multe studente, cîştigînd treptat încrederea acestora. Apoi, dominaţia psihologică a continuat cu manipulare, privaţiuni, hărţuire, umilire, ameninţări verbale şi fizice şi agresiuni. Bărbatul le-a obligat pe fete să muncească şi să se prostitueze şi adesea le şantaja, fetele fiind nevoite să facă rost de bani de la părinţi.
În Aprilie 2019, o anchetă de lungă durată a unei reviste newyorkeze, The Cut, a dezvăluit că cel puţin un administrator de la Sarah Lawrence College ştia încă din 2011 despre ce face Lawrence Ray, după ce părinţii au alertat şcoala cu privire la prezenţa acestuia în micul campus izolat, situat în Bronxville, în apropiere de oraşul Yonkers. Colegiul privat are aproximativ 1.700 de studenţi.
Lawrence Ray a fost condamnat în Aprilie anul trecut pentru şantaj, violenţă, extorcare, trafic sexual, muncă forţată, evaziune fiscală şi spălare de bani. Autorităţile au declarat că, încă din 2010, Ray a supus studentele de la colegiu şi alte victime la manipulări sexuale şi psihologice şi la abuzuri fizice, folosind tactici precum "privarea de somn, umilirea psihologică şi sexuală, abuzul verbal, ameninţările cu violenţa fizică, violenţa fizică, ameninţările cu acţiuni legale penale, înstrăinarea victimelor de familiile lor şi exploatarea vulnerabilităţilor de sănătate mintală ale victimelor".
O complice a lui Ray, Isabella Pollok, urmează să-şi afle sentinţa în Februarie.












