UE si puternicii lumii cu ochii pe turcii care deja au inceput sa voteze pentru referendum

1,2 milioane din cei aflaţi în străinătate şi-au exprimat deja opţiunile

Deja peste 1,2 milioane de turci au votat în străinătate în cadrul referendumului din 16 Aprilie, a comunicat, Duminică, Comisia Electorală Centrală (YSK), transmite, Luni, agenția de presă Anadolu. Potrivit unui comunicat al Comisiei, votul privind modificările constituționale propuse în Turcia a avut loc la 120 de secții de votare din 57 de țări, începînd din 27 Martie.

Aproximativ 70.000 de persoane au votat în puncte vamale și secțiile de votare de la granițe vor rămîne deschise pînă pe 16 Aprilie. Pentru referendum sunt eligibili aproximativ 2,9 milioane de turci care trăiesc în afara granițelor țării.

Rata participării la vot a fost de 8% la alegerile prezidențiale din 2014, cînd, pentru prima dată, cetățenii turci din străinătate au avut posibilitatea să voteze. La alegerile din Noiembrie 2015, cifra a fost de 40%, respectiv peste un milion de turci și-au exercitat dreptul la vot. 

Pînă Duminică, peste 600.000 de turci din Germania, unde trăiesc cei mai mulți dintre expații turci, au votat în cadrul referendumului, iar aproape 132.000 în Franța, a precizat YSK. În SUA au votat aproape 35.000 de persoane, potrivit unor cifre neoficiale, reprezentînd o rată de participare de 35%, mai mare decît cea de la alegerile din 1 Noiembrie 2015. Surse diplomatice, citate de Anadolu, au comunicat că 2.427 de turci au votat în Kazahstan, 14.359 în Australia, 8.322 în Arabia Saudită, 711 în Georgia și 346 în Pretoria (Africa de Sud).

Referendumul din Turcia privind revizuirea Constituţiei vizează înlocuirea sistemului parlamentar cu cel prezidenţial şi îi va permite preşedintelui să emită decrete, să declare stare de urgenţă, să numească miniştri şi oficiali de stat cu rang înalt şi să dizolve legislativul.

Alte modificări includ reducerea la 18 ani a vîrstei minime pentru candidaţii la alegerile parlamentare, iar numărul de deputaţi ar creşte la 600. De asemenea, în condiţiile unei Constituţii noi în Turcia, alegerile parlamentare şi prezidenţiale pentru mandate de cinci ani ar avea loc simultan în Noiembrie 2019.

Referendumul are loc în Turcia pe 16 aprilie şi este, potrivit preşedintelui Erdogan o ripostă la o Europă „antiturcă şi antiislamică''.