UE POATE REZISTA O LUNĂ FĂRĂ GAZE NATURALE DIN RUSIA

Europa poate să se descurce, cu uşurinţă, fără importurile de gaze din Rusia timp de o lună, dar s-ar putea confrunta cu mai multe probleme în cazul în care nu vor fi furnizate gaze în decurs de şase luni, a estimat comisarul european în exerciţiu pentru energie Günther Oettinger, vorbind la o reuniune informală pe probleme energetice, ce s-a desfăşurat la Milano, în perioada 5-6 octombrie, relatează miercuri agenţia de presă ucraineană Ukranews. Cu această ocazie, ministrul adjunct al dezvoltării economice din Italia, Claudio De Vincenti, a spus că Roma intenţionează să continue construcţia conductei Transadriatice, al cărei punct final va fi la Puglia (regiune din sudul Italiei, situată între Marea Adriatică şi Marea Ionică, aproape de Albania) în pofida opoziţiei localnicilor faţă de această conductă. La reuniunea de la Milano, participanţii au convenit asupra necesităţii creşterii nivelului de integrare reciprocă, prin dezvoltarea de proiecte comune în spaţiul UE.

Sursa: Agerpres