UE consideră drept ”complet nebune” declarațiile lui Musk, după ce miliardarul cere ca ”Uniunea să fie abolită”, în urma unei amenzi

Comisia Europeană (CE) a denunţat Luni  drept ”declaraţii complet nebune” ale lui Elon Musk, în urma unor atacuri ale patronului XAI, firma-mamă a X, care cere ca Uniunea Europeană (UE) să fie ”abolită”, în urma amendării X cu 120 de milioane de euro din cauza încălcării regulamentului serviciilor digitale, relatează AFP, potrivit News.ro.

”Asta face parte din libertatea de exprimare pe care noi o preţuim în UE şi care permite cele mai nebune declaraţii”, a declarat presei o purtătoare de cuvînt a CE, Paula Pinho.

Amenda a fost aplicată ca o pedeapsă, din cauza mai multor încălcări ale X ale obligaţiilor de transparenţă prevăzute de DSA. Ea vizează folosirea înşelătoare a ”bifelor” albastre, menite să semnaleze sursele informaţiei.

Această sancţiune a fost atacată de către echipa preşedintelui american Donald Ttrump şi de către Elon Musk însuşi, care a publicat şi partajat în weekend, pe X, numeroase mesaje anti-UE.

”UE ar trebui să fie abolită, iar statele (membre ale UE) să-şi recapete suveranitatea”, ”ceea ce le-ar permite Guvernelor să-şi reprezinte mai bine cetăţenii”, a tunat pe X cel mai bogat om din lume.

Patronul xAI i-a răspuns unui mesaj al unei utilizatoare, care compară UE cu Germania nazistă şi pe care o cataloghează drept ”Al Patrulea Reich”, că ”asta aşa este”.

Amenda UE este ”un atac împotriva tuturor platformelor tehnologice americane şi poporului american al unor Guverne străine”, a denunţat, la rîndul său, secretarul de Stat american Marco Rubio.

În Iulie 2024, UE a notificat X nemulţumirile pe care le avea, cu privire, între altele, la utilizarea ”bifelor” albastre, modificate după cumpărarea reţelei de socializare Twitter  de către un grup de investitori conduşi de către Elon Musk, în Octombrie 2022.

Atribuirea acestei insigne albastre, la sfrşitul numelui contului, avea loc, pînă atunci, în urma unui proces de verificare. Ea a fost concepută de către fondatorii Twitter ca o garanţie a credibilității. Însă, după ce au preluat controlul, echipele lui Elon Musk au acordat această insignă utilizatorilor plătitori, fără vreo diferenţă-, creînd astfel confuzie în percepţia utilizatorilor.

Comisia Europeană acuza X şi de faptul că nu comunică suficiente informaţii despre publicităţile sale, inclusiv identitatea agentului publicitar. O altă încălcare a regulamentului european constă în imposibilitatea ca cercetătorii agreați să aibă acces la date interne ale platformei.

 

01.12.25 - 14:23
03.12.25 - 00:15
04.12.25 - 00:01
03.12.25 - 00:03
03.12.25 - 00:10
02.12.25 - 13:24
01.12.25 - 14:24
02.12.25 - 13:26
01.12.25 - 14:22
01.12.25 - 14:20
02.12.25 - 13:22
04.12.25 - 13:01
02.12.25 - 23:57
04.12.25 - 13:04
02.12.25 - 11:32