UCRAINEI I SE VA SPUNE CĂ ESTE ÎN PREZENT PREA CORUPTĂ PENTRU A SE ALĂTURA NATO

Ucrainei i se va spune că este în prezent prea coruptă pentru a adera la NATO, o lovitură majoră pentru președintele Volodimir Zelenski, scrie cotidianul britanic The Telegraph.

Alianța va solicita Kievului "pași suplimentari" înainte ca negocierile de aderare să avanseze, a declarat un înalt oficial din cadrul Departamentului de Stat al SUA.

Poziția va fi prezentată în scris în comunicatul NATO care urmează să fie semnat la summitul anual al Alianței Nord-Atlantice, din 9 iulie.

"Trebuie să facem un pas înapoi și să aplaudăm tot ceea ce Ucraina a făcut în numele reformelor în ultimii peste doi ani", a declarat oficialul pentru The Telegraph.

„Pe măsură ce ucrainenii continuă să facă acele reforme, vrem să-i lăudăm, vrem să vorbim despre pași suplimentari care trebuie făcuți, în special în domeniul anticorupție. Este o prioritate pentru mulți dintre noi, cei aflați în jurul mesei”, a adăugat sursa citată de cotidianul britanic.

Zelenski, președintele Ucrainei, face eforturi pentru aderarea rapidă la NATO a Ucrainei, după încheierea războiului, pentru a proteja tara de viitoare invazii. Acest lucru ar obliga SUA și Europa să vină în apărarea Kievului în cazul oricărui atac rusesc.

Dar corupția a fost un punct de conflict în discuțiile recente dintre statele membre NATO cu privire la posibilitatea de a oferi Ucrainei un calendar concret pentru aderarea la alianța militară occidentală.

Telegraph a dezvăluit recent că SUA blochează eforturile britanice și europene de a pune în scris o cale „ireversibilă” către aderarea la NATO pentru Ucraina.

Ucraina a suferit din cauza corupției, în special în forțele sale armate, de la dizolvarea Uniunii Sovietice, scriu jurnaliștii britanici.

Zelenski a demis mai mulți lideri militari ca parte a unui efort de a reduce problema, în special în domeniul achizițiilor din domeniul apărării.

Joe Biden a semnalat „corupția semnificativă” într-un interviu acordat revistei Time anul acesta, în timpul căruia a exclus să susțină „aderarea Ucrainei la NATO”.

Diplomații și oficialii NATO au oferit Ucrainei o listă de reforme pe care se așteaptă ca aceasta să le realizeze înainte ca ambițiile sale de aderare să poată fi realizate, a declarat un oficial american al apărării.

„Este un lucru pe care NATO l-a făcut în tăcere, care îi ajută să se apropie de calitatea de membru”, a adăugat sursa.

Lui Zelenski, care participă la summitul de la Washington, este probabil să i se ofere o promisiune de „punte” către aderarea la NATO, termen preferat de SUA.

Aliații NATO încă nu sînt de acord dacă ar trebui să actualizeze declarația făcută de anul trecut la summitul lor de la Vilnius, Lituania, pentru a-și face oferta către Kiev „ireversibilă”.

Sursa: digi24.ro

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40