Ucraina si Rusia au convenit crearea de coridoare umanitare si o incetare temporara a focului

A doua rundă de negocieri ruso-ucrainene desfăşurată Joi s-a încheiat cu un acord pentru o încetare temporară a focului pentru raţiuni umanitare, a anunţat negociatorul ucrainean, Mihailo Podoliak, potrivit Reuters şi EFE, scrie agerpres.  

”Spre marele nostru regret, nu am obţinut rezultatele pe care mizam”, a scris acesta pe Telegram.

Totuşi, a adăugat el, ”părţile au ajuns la o înţelegere asupra creării comune de coridoare umanitare, cu o încetare temporară a focului”.

Cele două părţi s-au înţeles, de asemenea, asupra livrării de alimente şi medicamente în zonele unde se desfăşoară cele mai grele lupte.

”Tot ce pot spune este că am discutat aspectul umanitar suficient de detaliat, pentru că foarte multe oraşe sunt acum încercuite. Este o situaţie dramatică cu medicamentele, alimentele şi evacuarea”, a deplîns Mihailo Podoliak, consilier al Preşedintelui Volodimir Zelenski.

El a mai spus că va urma o nouă rundă de negocieri cu Rusia, a treia, despre care nu a dat detalii.

La rîndul său, negociatorul rus Vladimir Medinski a transmis că Rusia sprijină ideea creării unor coridoare umanitare pentru civili şi o posibilă încetare a focului în apropierea acestora, el descriind discuţiile desfăşurate Joi drept un ”progres substanţial”.