UCRAINA: FORŢELE REBELE NUMĂRĂ PESTE 32.000 DE MEMBRI, O TREIME SÎNT MILITARI RUŞI (KIEV)

Forţele separatiste din estul Ucrainei au efective de peste 32.000 de membri, din care un număr de pînă la 10.000 sînt militari ruşi, a afirmat joi Ministerul ucrainean al Apărării.

«În prezent, 32.400 de persoane luptă pe teritoriul regiunii Donbas, din care între 6.000 şi 10.000 sînt militari ai forţelor armate ruse, iar ceilalţi sînt mercenari» străini şi locuitori din zona confruntărilor, a indicat generalul Olexandr Rozmaznin, reprezentant al Statului Major al armatei ucrainene, citat de AFP.

Potrivit generalului ucrainean, în ultimele două zile aproximativ 299 de soldaţi ruşi au fost ucişi şi 190 au fost răniţi în luptele din zona aeroportului Doneţk, teatrul unor confruntări violente în ultimele luni.

Printre mercenari, cecenii loiali preşedintelui republicii lor din Caucazul rus, Ramzan Kadîrov, constituie grupul cel mai numeros, urmat de cazacii ruşi, a precizat Rozmaznin.

Reprezentantul Statului Major al armatei ucrainene a mai indicat că în estul Ucrainei luptă mercenari veniţi din Israel, Serbia, Spania, Italia şi chiar din Brazilia.

Kievul şi Occidentul acuză Rusia de susţinerea militară a rebelilor proruşi din estul Ucrainei, prin trimiterea de trupe şi echipamente militare în regiune. Moscova respinge însă orice implicare militară în acest conflict armat care a făcut peste 4.300 de morţi în cele aproape opt luni de la izbucnirea sa.

Sursa: Agerpres