UCRAINA ESTE PREGĂTITĂ PENTRU CONTINUAREA NEGOCIERILOR

Ministrul ucrainean de Externe a declarat marţi, la Viena, că Ucraina este "întotdeauna pregătită" pentru continuarea negocierilor în cadrul unei noi reuniuni la Geneva şi pentru un dialog constructiv în interesul poporului ucrainean, relatează agenţia UNIAN. "Dacă toate părţile, în special Rusia, ar respecta prevederile acordului încheiat la reuniunea precendentă de la Geneva, situaţia din estul Ucrainei s-ar detensiona considerabil", a subliniat ministrul, potrivit UNIAN. La rîndul său, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a apreciat că o nouă conferinţă la Geneva privind Ucraina nu au "niciun sens" şi a pledat pentru lansarea unui "dialog naţional" în această ţară, informează RIA Novosti. Aproape 30 de miniştri de Externe, inclusiv şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, şi ministrul ucrainean de Externe, Andrei Deşciţa, au început marţi, la Viena, noi negocieri diplomatice în speranţa evitării unui război civil în Ucraina, după ce peste 30 de persoane şi-au pierdut viaţa în confruntările din oraşul separatist prorus Slaviansk.

Sursa: Mediafax