UCRAINA A PREZENTAT LA CONSILIUL EUROPEI PROIECTUL DE REFORMĂ CONSTITUŢIONALĂ

Guvernul ucrainean a prezentat experţilor Consiliului Europei proiectul de reformă constituţională prin care extinde puterile regiunilor, un proiect "foarte important", dar care nu este "federalist", a anunţat marţi vicepremierul ucrainean, Vladimir Groisman. Această reformă, anunţată în aprilie la Kiev, urmează să fie examinată de experţii "Comisiei de la Veneţia", un organism consultativ al Consiliului Europei însărcinat cu asistarea ţărilor în tranziţie pentru asigurarea statului de drept. Comisia urmează să-şi prezinte avizul "în cîteva săptămîni", a precizat un purtător de cuvînt al Consiliului Europei. Prin intermediul acestui proiect, "autorităţile locale şi regionale vor obţine atribuţii importante", ceea ce va permite Ucrainei "să contruiască un sistem de bună guvernanţă" şi "să devină o ţară cu adevărat europeană", a subliniat Groisman în cursul unei conferinţe de presă la sediul Consiliului Europei, la Strasbourg. Reforma, menită detensionării conflictelor cu rebelii proruşi din estul ţării, prevede alegerea guvernatorilor de către aleşii locali, care, în prezent, sînt numiţi de puterea centrală de la Kiev, şi o utilizare mai largă a limbii ruse în instituţiile de învăţămînt şi în întreprinderi. Dar descentralizarea prevăzută nu va merge pînă la crearea unei structuri federale solicitate de Rusia, un mijloc, potrivit unor observatori, de a-şi păstra influenţa în estul rusofon, în contextul unei apropieri de UE. "Federaţia Rusă a încercat să impună Ucrainei noţiunea de federalism", cu scopul de a "diviza", a comentat astfel Groisman. "Aş vrea să subliniez că Ucraina este un stat unitar", a adăugat el. Pentru a elabora această reformă, "am efectuat numeroase consultări cu reprezentanţii unor regiuni din est şi din Donbas", a precizat vicepremierul. "Din motive de securitate, nu le voi spune numele, deoarece grupări teroriste sînt active în estul Ucrainei", a adăugat Groisman. Ucraina se află sub "ameninţare militară" şi urmează să sufere o "agresiune energetică", a mai afirmat vicepremierul ucrainean, exprimîndu-şi regretul că Rusia a decis, "fără niciun motiv", să "dubleze" preţul la gazele pe care le vinde ţării sale. Înainte de a sosi la Strasbourg, Groisman a efectuat o vizită la Bruxelles pentru a asista la prima reuniune de coordonare asupra ajutorului acordat Ucrainei.

Sursa: Mediafax