Ucraina a scufundat încă o navă de război rusească în Marea Neagră. După pierderea navelor Serghei Kotov și Țezar Kunikov, luna trecută, o treime din Flota rusă de la Marea Neagră a fost distrusă de ucraineni, scrie revista Time. Aceste incidente de tip David vs. Goliat ridică o întrebare importantă: sînt flotele navale tradiționale de domeniul trecutului, odată cu intrarea în joc a dronelor tot mai sofisticate?

Kotov și Kunikov s-au alăturat navei amiral Moskva pe fundul Mării Negre, arătînd din nou că teatrul de război din Ucraina rămîne cel mai important conflict naval de la Războiul Malvinelor, acum mai bine de patru decenii.

Faptul că Ucraina, care nu mai dispune de nicio navă militară de mari dimensiuni pe care să o poată folosi în Marea Neagră, reușește să cîștige războiul maritim împotriva Rusiei ar putea sugera că flotele navale tradiționale sînt de domeniul trecutului. Totuși, există două contraargumente cruciale care nu trebuie ignorate.

În primul rînd, războiul pe mare este eminamente unul de uzură. După cum a arătat un studiu realizat de Colegiul de Război Naval din SUA, războiul naval modern se bazează pe cantitate.

Scufundarea navei amiral a Flotei ruse de la Marea Neagră a fost o pierdere mare pentru Rusia. Între timp, ucrainenii au mai distrus 23 de nave de război rusești. Foto: Profimedia Images

Numărul de unități combatante – de suprafață, subacvatice și aeriene – și capacitatea de a le regenera la scară mare fac diferența într-un război pe mare.

Cazul forțelor navale americane din al Doilea Război Mondial demonstrează cel mai bine acest aspect. În iunie 1940, flota americană avea 478 de unități combatante; pînă la ziua victoriei împotriva Japoniei în 1945, marina Statelor Unite avea 6.768 de vase active – cu mult peste orice altă mare putere din întreaga lume.

Dronele și rachetele ucrainene dau un sens nou vechii idei conform căreia abilitatea de a face față pierderilor este cheia războiului pe mare.

Pe timp de război, o navă este în siguranță doar atunci cînd se află în afara razei de acțiune a armei cu care se trage asupra ei. Totuși, pierderile mari nu sînt un motiv suficient pentru a demonstra că flotele navale sînt de domeniul trecutului.

În al doilea rînd, în ciuda pierderilor mari suferite de forțele navale rusești, puterea navală – și flotele capabile să opereze într-un spațiu disputat – a revenit în centrul luptelor pentru putere începînd din Marea Neagră și ajungînd la Marea Roșie, Marea Chinei de Sud și Strîmtoarea Taiwan.

Puterea navală contează astăzi mai mult decît oricînd altcîndva datorită felului în care a evoluat relația societăților moderne cu marea. Azi trăim într-un secol maritim în care însăși fundația prosperității pe care se bazează piața liberă depinde de conectivitatea maritimă fizică și digitală.

Căile maritime ne hrănesc, ne ajută să ne încălzim și ne livrează mobila de zi cu zi. 97% din internet și o mare parte din alimentarea cu energie la nivel internațional depind de rețeaua încurcată de cabluri și conducte subacvatice care se întind în paralel cu rutele comerciale de transport maritim.

Siguranța și eficiența acestei rețele multistratificate pot fi perturbate cu ușurință în lipsa protecției oferite de forțele navale

China și-a mărit flota navală la un nivel fără precedent

În ultimii ani, locuri precum Somalia, Tonga, Marea Britanie și Taiwan au suferit pierderi economice mari din cauza sabotării infrastructurii subacvatice. Capacitățile destul de sofisticate ale rebelilor Houthi din Yemen au arătat cît de vulnerabil este comerțul global pe mare și aprovizionarea piețelor cu produse de bază – de la ceaiul consumat de britanici la piese cruciale pentru fabricarea mașinilor electrice în Europa.

Sabotarea conductei Nord Stream 2, a conductei de gaz care leagă Estonia, Finlanda și Suedia și atacurile cu rachete și drone ale militanților Houthi asupra vaselor comerciale din Marea Roșie au un lucru în comun: ele arată că liderii autoritari de la Moscova, Beijing și Teheran au înțeles că conectivitatea maritimă are o importantă valoare politică.

Țări precum China, în special, încearcă să profite de această slăbiciune și stabilesc noi recorduri în privința investițiilor pe care le fac pentru a domina sectorul maritim din punct de vedere tehnologic și militar.

Doar în ultimii 10 ani, China și-a mărit flota navală cu un număr de vase de două ori mai mare decît toate navele de care dispune marina franceză.

Flotele navale sînt în continuare foarte importante și, de aceea, SUA și aliații lor din Europa și Asia discută despre cum să investească în acest sector.

Japonia a anunțat în decembrie că noul buget pentru apărare este cel mai mare din istoria sa de după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, iar Australia, care are deja un program de înarmare cu submarine nucleare prin parteneriatul AUKUS, a anunțat luna trecută că plănuiește să își dubleze numărul de nave de suprafață.

Într-un secol maritim ce se anunță a fi unul foarte disputat, flotele navale ar trebui considerate polița de asigurare supremă în privința securității naționale.

Flotele navale sînt cele mai bune instrumente pentru descurajarea agresorilor, dar baza industrială care poate genera aceste capacități este cea care garantează credibilitatea militară cu care cele mai mari provocări pot fi depășite.

Sursa: digi24.ro