Turcia a iesit oficial din Conventia de la Istanbul privind combaterea violentei impotriva femeilor

Turcia a ieşit, Joi, în mod oficial, din Convenţia de la Istanbul privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, o decizie puternic criticată în ţară şi în străinătate, pe care Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a anunțat-o încă din luna Martie și care a devenit efectivă de la miezul nopţii, notează AFP.

Convenţia de la Istanbul, adoptată în 2011 şi semnată de 45 de state şi Uniunea Europeană, este primul tratat internaţional care stabileşte norme juridic constrîngătoare pentru prevenirea violenţei împotriva femeilor.

Decizia luată de Erdogan, într-un context în care cazurile de feminicid cresc constant în Turcia de un deceniu, a provocat furia organizaţiilor de apărare a drepturilor femeilor şi critici din partea UE, a Statelor Unite şi a Înaltului Comisariat al ONU pentru drepturile omului.

Guvernul turc şi-a explicat decizia de retragere din această convenție, susținînd că acest tratat „subminează valorile familiale” şi normalizează homosexualitatea” prin apelul său la nediscriminare în funcţie de orientarea sexuală.

În Turcia, contrar altor numeroase state majoritar musulmane, homosexualitatea nu este ilegală, dar homofobia este larg răspîndită în societate.

Observatorii consideră că decizia lui Erdogan se explică mai ales prin dorinţa sa de a-şi apropia baza electorală conservatoare într-un context economic dificil.

Marţi, Justiţia turcă a respins un recurs care viza anularea retragerii Ankarei din Convenţia de la Istanbul.

Această retragere le trimite un mesaj periculos celor care comit violenţe, mutilează şi ucid: le spune că pot continua să o facă în deplină impunitate”, a denunţat Joi directoarea Amnesty International, Agnes Callamard, într-un comunicat, precizînd, în același timp, că, în materie de drepturi ale femeilor, Turcia s-a întors cu zece ani în urmă”. 

De altfel, asociaţiile de apărare a drepturilor femeilor se tem de o creştere a violenţelor, pe fondul unei situaţii deja critice.

În 2020, 300 de femei au fost ucise în Turcia de partenerul lor sau de un fost partener, potrivit asociaţiei “Vom pune capăt feminicidelor”.

Deocamdată, nu există nici un semnal de inversare a acestei tendinţe, atît timp cît 189 de femei au fost omorîte în anul în curs, conform aceleiaşi surse.

Totuși, Hulya Gulbahar, o avocată a Platformei Femeilor din Turcia pentru Egalitate, a declarat, pentru Deutsche Welle, că legea din 2012 privind protecția familiilor și prevenirea violenței împotriva femeilor, adoptată de Turcia pentru a transpune directivele Convenției de la Istanbul în legislația națională, va rămîne în vigoare chiar dacă Turcia s-a retras.

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:37
03.05.24 - 00:29
03.05.24 - 12:22
03.05.24 - 12:37
01.05.24 - 00:07
01.05.24 - 00:06