TSIPRAS: GREXIT-UL AR INSEMNA «INCEPUTUL SFIRSITULUI ZONEI EURO»

O ieşire a Greciei din euro (Grexit) va însemna «începutul sfîrşitului zonei euro», a estimat prim-ministrul grec, Alexis Tsipras, într-un interviu publicat vineri de cotidianul austriac Kurier, înaintea summitului extraordinar convocat pentru luni la Bruxelles.

«Celebrul Grexit nu poate fi o opţiune, nici pentru greci, nici pentru Uniunea Europeană; ar fi un proces ireversibil, ar fi începutul sfîrşitului zonei euro», a declarat Tsipras, în acest interviu prezentat drept «exclusiv», potrivit AFP.

«Pînă în prezent, Europa a fost întotdeauna orientată spre mai multă unitate. Adoptarea unei direcţii opuse va însemna un eşec al ideii europene», a estimat şeful executivului elen.

Potrivit acestuia, dezbaterile în jurul Grexit, care au căpătat consistenţă în aceste ultime zile pe fondul lipsei un acord între Atena şi creditorii săi, «au debutat cînd am început aplicarea reformelor rigide economice impuse de Uniunea Europeană şi de Fondul Monetar Internaţional» (FMI).

În pofida sacrificiilor făcute de populaţie, «Grecia nu a devenit mai competitivă, iar datoria publică nu s-a redus», a afirmat Tsipras, în opinia căruia «întregul concept trebuie revizuit».

După un nou eşec al discuţiilor, joi seara, un summit extraordinar al şefilor de stat şi de guvern din cele 19 ţări din zona euro, consacrat Greciei, a fost convocat pentru luni seara la Bruxelles.

În lipsa unui acord pînă la sfîrşitul lunii iunie, Grecia s-ar putea trezi în imposibilitatea achitării unei tranşe de 1,5 miliarde de euro către FMI şi ar putea intra în incapacitate de plată, avertizează experţii.

Sursa: Agerpres