TRAFICUL DE FIINTE UMANE S-A DIMINUAT IN URMA REGIMULUI LIBERALIZAT DE VIZE CU UE

Viceprim-ministrul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, în calitatea sa de preşedinte al Comitetului Naţional pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane, a avut o întrevedere cu reprezentaţii Grupului de experţi independenţi privind combaterea traficului de persoane (GRETA), care se află pe parcursul săptămînii curente în R. Moldova, în cadrul celei de-a doua misiuni de evaluare.

Ministrul Natalia Gherman a precizat faptul că prevenirea traficului de fiinţe umane este una din priorităţile Guvernului, menţionînd angajamentul autorităţilor de a continua implementarea Planului Naţional de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane pentru anii 2014 – 2016, dar şi angajamentele internaţionale în domeniu. În context, oficialul moldovean a menţionat, pe lîngă mai multe acţiuni ale autorităţilor, sinergia mecanismului de coordonare de la nivel central la nivel local, armonizarea mai multor legi la cele europene, precum şi crearea camerelor de audiere în condiţii mai prietenoase a copiilor-victime sau martori ai infracţiunilor în sediul Procuraturilor din mai multe raioane.

De asemenea, interlocutorii au constatat diminuarea fenomenului traficului de fiinţe umane în contextul implementării regimului liberalizat de vize cu UE.

La rîndul lor, oficialii au reiterat importanţa unui dialog continuu şi faptul că vor acorda tot sprijinul necesar pentru a schimba, în primul rînd, mentalitatea societăţii cu privire la traficul de fiinţe umane.