TOKYO 2020. CURIOZITATI OLIMPICE

Ce au în comun andrelele, lîna și Jocurile Olimpice? În mod normal, nimic. Dar, potrivit specialiștilor, tricotatul ajută la îmbunătățirea concentrării și reduce stresul. De aceea, britanicii din echipa de sărituri în apă, inclusiv campionul olimpic Tom Daley, folosesc această metodă inedită înaintea concursurilor de la Tokyo.

***

Gianmarco Tamberi a devenit primul italian din istorie campion olimpic la săritura în înălțime. Traseul său a fost unul total atipic, dar Tamberi a perseverat și a oferit unul dintre momentele istorice la Tokyo 2020. În 2016, cu doar 15 zile înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, Tamberi a suferit o fractură de gleznă. Pe ghipsul care i-a asigurat refacerea, Tamberi a scris ”Road to Tokyo 2020.” Și-a pus în căști AC/DC, fiind un rocker înrăit, și a continuat să se antreneze. La fiecare săritură pe care a avut-o la Tokyo, Tamberi a venit cu o bucată din acel ghips, pe care a lăsat-o pe pistă. Un talisman care i-a purtat noroc.

***

Luni dimineață, în seria de 1.500 de metri pe care a alergat-o, Sifan Hassan a căzut exact la începutul ultimului tur de pistă. S-a ridicat, a recuperat terenul pierdut și s-a calificat de pe primul loc.

Cîteva ore mai tîrziu, luni după-amiază, a luat aurul în proba de 5.000 de metri. Primul titlu olimpic al Olandei la atletism după 29 de ani.

Sursa: We Love Sport

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26