Toate guvernările au avut în spate protestatari plătiți

Protestele de Duminică. Pentru popor, în dispreț față de popor și pentru jefuirea poporului
Mihai CONȚIU
De-a lungul anilor, am avut prilejul să constat, personal, involuntar și inevitabil, că în spatele absolut tuturor demonstrațiilor antiguvernamentale (sigur că aici le includ și pe cele proguvernamentale, ”de serviciu”!), s-au aflat protestatari ori lideri ai acestora plătiți ”bine rău de tot”. Nu ofer și exemple pentru că ar fi prea multe și ar necesita mult spațiu, inclusiv ”polemici” stupide cu numeroși ”protestatari nevinovați”.
Din sărăcie, dar și din dorința de a cîștiga un ban care presupune mai puțină sudoare, moldoveanul iese la orice protest pentru care este plătit cu niște amărîți de bani și dacă i se și asigură ”excursie gratuită” la Chișinău. Pentru moldovean, nu contează în favoarea cărui lider scandează lozinci, cum la fel nu are importanță dacă cel pentru care a ieșit la proteste are dreptate sau este un bandit politic aventurist.
Moldoveanul de rînd, chiar și membru al vreunui partid, habar nu are despre doctrine politice, ideologii etc., iar asta pentru că liderii politici, dintotdeauna, i-au exploatat foamea, implicit sărăcia, trufia individuală meschină, lăcomia și ignoranța.
Subconștientul deformat al majorității moldovenilor a fost atît de afectat de către politicieni încît aproape că a devenit o tară genetică. Sunt mulți cei care, atunci cînd li se spune că Ilan Șor a furat acest popor la sînge, în complicitate cu Plahotniuc, zic: ”Știm că toți politicienii fură, dar măcar Șor ne dă și nouă cîte ceva din ce a furat!”
Înțelegeți că, pe termen lung, nu exagerez!, Republica Moldova nu are absolut nici o șansă proeuropeană, democratică și civilizată cu o astfel de majoritate electorală? Înțelegeți cît de ireale sunt și angajamentele proeuropene pe care actuala guvernare le promit moldovenilor, iar asta în condițiile în care guvernanții actuali știu ce fel de popor guvernează și că nu-s capabili să-l renască?
Ilan Șor, știm bine, este o creație născută din ”pîntecul politic” al lui Petru Lucinschi (începînd cu tatăl său, Miron Șor) care a fost găbjit și protejat de către Plahotniuc, inclusiv cu ajutorul lui Vlad Filat pe post de ”protector politic momeală”. Permanenta lui creștere electorală i se datorează guvernării PAS, care nu a știut ”cu ce se mănîncă subiectul politic Șor”. Rușii, care l-au preluat, chiar ar trebui să-i mulțumească PAS pentru că le-au livrat un agent politic atît de tînăr și cu succes în rîndul plebei care-l consideră un haiduc.
Moldoveanul majoritar despre care vorbeam mai devreme, pe lîngă coruperea lui la proteste cu niște amărîți de bani, iar în campania electorală inclusiv cu sacoșe cu alimente deseori expirate, a fost și este sedus și cu lozinci care-l furnică pe spinare în ignoranța lui, dar și cu denumiri populiste ale unor așa-zise mișcări.
Acum, ”la modă” este numita ”Mișcarea pentru Popor”, din care fac parte mai mulți activiști și politicieni, inclusiv Partidul „Șor” și Partidul Acasă Construim Europa. Bătaie de joc banditească pe față pentru moldoveanul ieșit Duminică la protest ca să ceară ce i s-a spus din partea lui Șor, urmărit penal, și a partidului ”colonelului” fugar Cavcaliuc, urmărit și el tot penal! Un individ făcut colonel de către Plahotniuc pentru ”serviciile aduse”, în loc să-i fie adversar complicelui principal în furtul miliardului, preluarea ilegală a aeroportului etc., Șor, se aliază cu el politic împotriva Legii! Alo, colonelu, pot să-ți spun Nelu?
Sigur că sunt suficiente motive de proteste împotriva guvernării și a Președinției, dar nu cu Șor în fruntea lor și nu tocmai cu cele invocate de ”Mișcarea pentru Popor” Duminică, în aplauzele Kremlinului!
Avem motive să credem că protestul pașnic de Duminică a fost doar un ”antrenament” pentru că vor urma altele, în funcție de intențiile destabilizatoare ale Moscovei.
Pînă atunci, însă, autoritățile vor trebui să afle permanent proveniența banilor cu care sunt plătite aceste proteste și să-i pedepsească atît pe finanțatori și pe distribuitorii lor, dar chiar și pe amărîții de beneficiari, pentru că votează pentru asta.
Totodată, nu trebuie să uităm că aceste proteste nu mai sunt gîndite exclusiv de către Șor, ci și de către ”inginerii Kremlinului”, iar acesta-i un semnal de alarmă serios!












