ŞTIRILE SPORTIVE

Programul partidelor din cupele europene
Programul partidelor care vor avea loc, marţi, 30 aprilie, şi miercuri, 1 mai, de la ora 21:45, în manşa secundă a semifinalelor Ligii Campionilor:
Marţi, 30 aprilie: Real Madrid (Spania) - Borussia Dortmund (Germania), în tur 1-4. Arbitru: Howard Webb (Anglia).
Miercuri, 1 mai: FC Barcelona (Spania) - Bayern Munchen (Germania), în tur 0-4. Arbitru: Damir Skomina (Slovenia).
Finala va avea loc, sîmbătă, 25 mai, la Londra pe Wembley.
Programul partidelor care vor avea loc, joi, 2 mai, de la ora 22:05, în manşa secundă a semifinalelor Europa League:
Benfica Lisabona (Portugalia) - Fenerbahçe Istanbul (Turcia), în tur 0-1.
Chelsea Londra (Anglia) - FC Basel (Elveţia), în tur 1-2.
Finala va avea loc, miercuri, 15 mai, la Amsterdam.
Campionatul Moldovei la fotbal
S-au disputat meciurile din cadrul etapei a 28-a a campionatului Republicii Moldova la fotbal, Divizia Naţională. Iată rezultatele şi marcatorii: SPERANŢA Crihana Veche – ZIMBRU Chişinău 1-8 (Sofroni 31 / Andronic 7, Antoniuc 17, 24, Catan 47-pen., Tsyganov 71, 78, 85, Miranda 81), FC TIRASPOL – MILSAMI Orhei 2-0 (Grosu 9, Paye 56), FC COSTULENI – OLIMPIA Bălţi 4-0 (Ivanov 10, Cemîrtan 14, 50, Pîslă 48), NISTRU Otaci – ISKRA-STAL Rîbniţa 2-2 (Banar 6, Bejenari 10 / Buza 76, Gorodeţchi 88-pen.), DACIA Chişinău – RAPID Ghidighici 1-0 (Sackey 72), SHERIFF – ACADEMIA Chişinău 1-1 (Markovski 77 / Ciupercă 16). Pe primele trei poziţii se află în continuare: 1. Sheriff 65 puncte, 2. Dacia 56, 3. FC Tiraspol 54.
Spiridon, a 7-a oară campion cu Şahtior
Şahtior Doneţk, antrenată de Mircea Lucescu şi Alexandru Spiridon, a cîştigat pentru a opta oară campionatul ucrainean, acesta fiind al şaptelea titlu în Ucraina pentru cei doi timonieri. Şahtior Doneţk a terminat la egalitate, duminică, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Metalist Harkov, golurile fiind înscrise de Ilsinho 84 pentru gazde şi Devic 39 pentru oaspeţi. Cu patru etape înainte de finalul sezonului, Şahtior Doneţk are 71 de puncte, pe poziţiile următoare aflîndu-se Dinamo Kiev şi Metalist Harkov, cu cîte 56 de puncte, astfel că nu mai pot ajunge din urmă echipa lui Lucescu şi Spiridon.
Juve şi PSG aproape de titlu, Bayern – un nou record
Juventus a cîştigat duminică derby-ul cu Torino (2-0) şi a mai făcut un pas către al doilea titlu consecutiv de campioană, al 31-lea din istorie potrivit suporterilor şi al 29-lea oficial. Acum, "bianconerii" sînt la 11 puncte de Napoli, a doua clasată, cînd au mai rămas de jucat patru etape din Serie A. PSG a făcut acelaşi lucru după victoria cu 1-0 de la Evian, păstrînd 9 puncte între ea şi urmtoarea echipă, Marseille. Între timp, Bayern Munchen a mai stabilit un record, cel al numărului cel mai mare de puncte adunat în istoria Bundesligii (84).
Galata trebuie să mai aştepte pentru a fi campioană
Galatasaray Istanbul va trebui să mai aştepte cel puţin o etapă pentru a putea intra în posesia titlului de campioană a Turciei. Echipa supranumită "Cim Bom Bom" putea deveni campioană duminică, dar nu a fost ajutată de celealte rezultate ale etapei a 31-a din campionatul Turciei. Lidera Galatasaray a învins cu scorul de 1-0 pe Gaziantepspor, graţie golului marcat de Yilmaz. În acelaşi timp, ocupanta locului al doilea din clasament Turcia Superlig, Fenerbahce Istanbul, s-a impus greu, cu 2-1, în meciul cu Kayserispor. În consecinţă, cele două formaţii rămîn în continuare despărţite de 7 puncte cînd au mai rămas de jucat trei etape.












