ŞTIRILE SPORTIVE

Lotul naţional de fotbal U-21 s-a clasat pe locul trei în grupa sa de la CE
Lotul naţional de fotbal Under-21 a încheiat pe locul trei în grupa sa preliminariile Campionatului European după înfrîngerea (0-3) suferită ieri la Tiraspol, în meciul cu selecţionata Angliei. Golurile au fost marcate de Berahino (16, 51) şi Kane (84). La conferinţa de presă de la finele partidei, mijlocaşul echipei naţionale Gheorghe Anton a subliniat că partenera de întrecere a învins pe merit în această partidă. ”Ne-am străduit să încheiem victorios turneul, dar n-a ieşit. Asta chiar dacă am respectat cu stricteţe indicaţiile antrenorului Alexandru Kurteyan, de a juca pe contraatac. Adversara a fost mai bună, mai puternică şi a învins pe merit”, a declarat jucătorul. Eşecul consemnat semnifică că echipa moldoveană a ratat calificarea în faza finală a turneului. Iată cum se prezintă clasamentul grupei: Pe primul loc - echipa Angliei, care a adunat 28 de puncte. Pe locul doi s-a situat formaţia Finlandei, care a acumulat 16 puncte. 16 puncte totalizează şi selecţionata Moldovei, dar ea are un golaveraj mai mic cu un gol. Ţara Galilor ocupă locul patru (12 puncte). Selecţionata Lituaniei s-a poziţionat pe treapta a cincea a clasamentului cu 8 puncte la activ. A încheiat clasamentul San Marino cu 4 puncte.
Fotbalistul Cătălin Carp a semnat cu CFR Cluj
Mijlocaşul moldovean Cătălin Carp (20 de ani) a semnat un contract cu echipa de fotbal CFR Cluj din eşalonul superior al campionatului României. Termenul valabilităţii acordului, alte detalii referitoare la acesta, nu au fost făcute publice. Se mai cunoaşte doar faptul că fotbalistul va juca cu numărul 93. Cătălin Carp este produsul clubului de fotbal Zimbru Chişinău, dar s-a format ca jucător, în temei, la şcoala de fotbal a echipei Şahtior Doneţk (Ucraina). În 2012 a jucat la echipa secundă a formaţiei Dinamo Kiev, fiind convocat în selecţionata de tineret a Moldovei. Pentru aceasta a jucat 22 de meciuri şi a marcat 4 goluri. A disputat un meci şi la echipa naţională.
Sursa: Moldpres












