Ticu, candidat si contracandidat impotriva propriei candidaturi

Semnăturile de susținere, colectorii acestora și banii pentru plata lor
Sîmbătă, 3 Octombrie, pe pagina sa de Facebook, candidatul la alegerile prezidențiale Octavian Țîcu ”al lui Plahotniuc” a lansat un comunicat acuzator și manipulator în care a scris:
„Ieri (Vineri; n. aut.) am fost profund şocat. Ziua în care urma să ne lansăm în campania prezidențială a fost ziua în care CEC a ales să mă anunțe că sunt exclus. Iertată-mi fie această slăbiciune nefirească, dar nu m-am gîndit că regimul de guvernare poate fi aşa ticălos.” „Cinic şi fără scrupule. Semnături reale ale cetățenilor țării. Asta pentru a ne arunca sub limita de 15 mii, adică la 14.548 semnături, şi acceptînd doar 10 raioane din cele 20 care erau cu un număr de peste 700 semnături”.
„Frica lui Dodon și a Moscovei față de eventualitatea participării mele în această campanie a fost atît de mare, încît a decis să elimine orice risc și să mă scoată din cursă.”
În realitate, Țîcu încă nu a fost exclus, așa cum minte, ci i s-a blocat și amînat lansarea în campania electorală. Amînarea s-a decis din cauză că CEC a depistat în listele sale de susținere extrem de numeroase nereguli și posibile falsuri. Această realitate e confirmată de comunicatul CEC, prin Maxim Lebedinschi, de după zarva mincinoasă provocată de Țîcu, în care se spune:
„După cîte înțeleg eu, colegii din grupul de verificare i-au adus la cunoștință o notă preliminară la momentul verificării. Acum Țîcu are posibilitatea să vină cu argumente și să purcedem la reverificarea împreună cu dumnealui și membrii echipei dacă nu au fost admise careva erori sau poate au anumite documente care ar combate constatările noastre. Conform legii, noi avem 7 zile, în total, pentru a ne expune asupra cererii de înregistrare sau neînregistrare”.
Recitind ”revolta” lui Țîcu, vedem și mai bine cît de meschin, mincinos, duplicitar și imoral este acest candidat la prezidențiale. Megalomania lui e cu atît mai vizibilă cu cît, pentru a-și da importanță, greutate, îi califică halucinant drept dușmani personali ai lui pe Președintele Dodon și Moscova. Alo, Psihiatria, sunteți pe fir?
Adevărul curat e că Țîcu are două calități – cea de candidat și aceea de contracandidat împotriva propriei candidaturi. Aspirînd doar la un procent de votanți sub marja de eroare, Țîcu mai poate concura, eventual, doar cu Chirtoacă, acesta din urmă nesimțindu-se nici el mai bine din aceleași motive ca și Țîcu – semnături de susținere eronate ori măsluite! Dar să vorbim despre semnăturile de susținere care-i dau bătăi de cap lui Țîcu!
Acum, cînd întreaga comunitate internațională urmărește cu atenție ce se întîmplă pînă și după alegeri, CEC nu-și poate asuma absolut deloc riscul penal de a-l exclude pe Țîcu în baza unor motive false. Politic vorbind și în baza realității existente, Țîcu nu este nici pe departe vreo ”primejdie electorală” pentru candidații cu șanse de a accede în turul doi. Cu atît mai puțin pentru Dodon. ”Abuzurile cu tentă politică ale CEC” sunt doar în capul lui înfierbîntat.
Dacă e să vorbim despre abuzuri, atunci acelea trebuie căutate în propria-i echipă. S-a zgîrcit să-și plătească, așa cum se cuvine, colectorii de semnături? Au deturnat banii destinați pentru această operațiune cei care i-a împărțit? A fost fraierit de către cei care au strîns semnături falsificate pentru că au fost plătiți prea puțin sau deloc? Se pare că s-au întîmplat cam de toate din cele arătate, iar Țîcu nu avea cum să nu știe! Ca să strîngi atîtea semnături, e nevoie ori de voluntari, ori de bani pentru oameni mulți, dar la capitolul ”oameni mulți” Țîcu stă la fel de prost ca și cu omenia! Despre voluntari, nici vorbă!
Am convingerea că Țîcu știa că are numeroase semnături în neregulă pe care le-a acceptat sub presiunea timpului. Acesta e și motivul pentru care a ieșit cu o poziție neobrăzată, mincinoasă și agresivă împotriva CEC, a lui Dodon și a Moscovei! Ha-ha-ha!!! Nu credeți că acest Țîcu ”al lui Plahotniuc” are probleme serioase! Un astfel de om Președinte?!?
Delirant, manipulator și mincinos periculos, la fel ca și unionismul lui și al celor care-l controlează! Alo, Psihiatria, sunteți pe fir?
Mihai CONȚIU












