TENISMENII AU EXPLICAT CAUZELE EŞECULUI ÎN MECIUL CU ECHIPA DANEMARCEI

Membrii lotului naţional de tenis au explicat cauzele înfrîngerii (2-3) suferite la Kolding în meciul din cadrul Cupei Davis jucat cu selecţionata Danemarcei.

”Toate meciurile disputate au fost dificile. Suprafaţa de joc a fost foarte rapidă. Nu a fost uşor să mă acomodez cu ea şi mă bucur că am reuşit să aduc echipei două puncte”, a spus Radu Albot.

”Ultimul meci, cel în care Maxim Dubarenco a jucat cu Martin Pedersen a fost foarte dramatic. Scorul vorbeşte de la sine (6-3, 6-7, 4-6, 6-3, 5-7). În ajunul meciului, Maxim nu a dormit toată noaptea”, a declarat membrul echipei Andrei Ciumac, jucătorul de rezervă la dublu.

”Înţeleg situaţia oricărui jucător în ajunul unui meci important, dar Maxim Dubarenco trebuia să facă tot posibilul pentru a dormi. Însă, presiunea psihologică asupra sa a fost foarte mare şi n-a rezistat. În plus, suprafaţa de joc foarte rapidă şi-a spus cuvîntul asupra evoluţiei pe ansamblu a echipei noastre”, a spus Iurie Gorban, căpitanul selecţionatei Moldovei.

După eşecul suferit, lotul naţional a ratat calificarea în prima zonă Euro-Africană a Cupei Davis. Selecţionata Moldovei le-a eliminat anterior din actuala ediţie a competiţiei pe reprezentativele Egiptului şi Belarusului. Tenismenii moldoveni au evoluat al doilea an consecutiv în runda a treia a Cupei Davis. Anul trecut lotul naţional a cedat la limită, cu acelaşi scor 2-3, formaţiei Portugaliei.

Sursa: Moldpres

01.05.26 - 11:38
02.05.26 - 02:01
01.05.26 - 11:40
03.05.26 - 12:42
03.05.26 - 12:46
01.05.26 - 11:44
01.05.26 - 11:42
02.05.26 - 01:59
05.05.26 - 15:21
03.05.26 - 12:45
04.05.26 - 17:27
05.05.26 - 11:49
03.05.26 - 12:44
04.05.26 - 21:28
07.05.26 - 00:02