SUSPICIUNI DE CONTAMINARE RADIOACTIVĂ ÎN UCRAINA DUPĂ UN ATAC CU RACHETĂ RUSEASCĂ
Agenția de securitate a Ucrainei susține că Rusia a folosit uraniu sărăcit într-o rachetă lansată luna trecută asupra regiunii Cernihiv, din nordul țării. Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a declarat că a detectat o creștere a nivelului de radiații provenind de la o rachetă neexplodată, lansată de o dronă rusă. Racheta a fost folosită pentru a viza aeronave ucrainene, a declarat SBU, și era echipată cu proiectile de uraniu-235 și uraniu-238, anunță The Independent.
SBU a îndemnat publicul să fie extrem de precaut în cazul în care găsește resturi sau muniție neexplodată pe sol, deoarece nivelurile ridicate de radiații înregistrate reprezintă o amenințare pentru sănătatea umană.
Uraniul sărăcit este utilizat pe scară largă de armatele din întreaga lume datorită densității sale, care îl face eficient în penetrarea blindajelor. Rusia și-a exprimat indignarea la începutul războiului față de rapoartele potrivit cărora Marea Britanie ar urma să furnizeze armatei ucrainene proiectile de tanc cu uraniu sărăcit.
Fiind un produs rezidual al proceselor nucleare, uraniul sărăcit este mult mai puțin radioactiv decît uraniul natural și nu poate genera o reacție nucleară.
Între timp, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că eforturile țării sale de a slăbi infrastructura petrolieră rusă se desfășoară conform planului.
Ieri, drone ucrainene au lovit rafinăria de petrol din Sîzran, situată la peste 800 de kilometri în interiorul Rusiei. Presa locală a relatat că dronele ucrainene au lovit rafinăria din Sîzran, deținută de compania petrolieră și de gaze Rosneft.
„În ansamblu, planul nostru pe termen lung pentru luna mai se desfășoară în mare parte conform previziunilor. Țintele principale sînt rafinăriile de petrol rusești, instalațiile de stocare și alte infrastructuri legate de aceste venituri din petrol”, a declarat Zelenski.
