SUA: PRESEDINTELE TRUMP ORDONA EXAMINAREA POLITICII COMERCIALE A CHINEI

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a ordonat luni examinarea practicilor comerciale ale Chinei, informează DPA.

"Îi vom proteja pe americanii uitați care au fost lăsați în urmă de un sistem comercial global", a declarat Trump, care a explicat că ordinul reprezintă îndeplinirea promisiunii sale din campania electorală de a-i proteja pe lucrătorii din Statele Unite.

Misiunea de a determina dacă este necesară o anchetă asupra comerțului cu China, inclusiv asupra acuzațiilor de furt de proprietate intelectuală, îi revine reprezentantului SUA pentru comerț, Robert Lighthizer.

China a avertizat că dacă Trump declanșează un război comercial, ambele economii — cele mai mari din lume — vor avea de suferit.

Politica economică internațională a Beijingului reprezintă un punct sensibil în relațiile cu Washingtonul, remarcă DPA. Printre altele, o parte din sancțiunile decise de ONU împotriva Coreei de Nord, pentru a convinge regimul de la Phenian să renunțe la înarmarea nucleară și cu rachete, se referă în practică la importuri, exporturi și servicii bancare chineze.

Sursa: Agerpres

01.12.25 - 14:23
04.12.25 - 00:01
03.12.25 - 00:15
03.12.25 - 00:03
02.12.25 - 13:24
03.12.25 - 00:10
04.12.25 - 13:01
02.12.25 - 23:57
02.12.25 - 13:26
01.12.25 - 14:24
01.12.25 - 14:22
04.12.25 - 13:04
02.12.25 - 13:22
05.12.25 - 13:48
01.12.25 - 14:20