- Scrisorile unui eretic -

Autor: Valeriu RENIŢĂ

Domnule Voronin, scrisoarea de azi, a treia la număr, o dedic în întregime actualului şi viitorului lider al Partidului Comuniştilor, adică Dvs şi lui Mark.

Viaţa se scurge ca apa din ulcior şi, vorba poetului, e timpul să uitaţi de aur, cînd întraţi în vîrsta de aur. Da-da, domnule Voronin, a venit timpul să Vă predaţi. Cui? Nu, nu Coaliţiei, ci lui Mark, bineînţeles. Aţi demonstrat că Vă puteţi bate ca un leu cu Filat şi Plahotnicuc, cu eminenţa cenuşie, însă, e altă poveste …

Dar înainte de a vorbi de trădare, să răsfoim cîteva pagini deloc atrăgătoare din cronica ultimilor ani.

Să ne limităm la cîteva fapte, fără a răscoli adînc. Nimic nou în această nouă abordare. Aţi pierdut puterea cu atîta dramatism teatral şi, totodată, cu atîta umilinţă, încît argumentele tari privind tragedia Dvs regală nu mai au darul să impresioneze pe nimeni, nici pe un fost preşedinte, nici pe nişte bieţi observatori ai vieţii noastre politice. Deci, s-o luăm de la capăt.

Unu. Aprilie, 2009. Alegerile sunt cîştigate, dar pe Dvs v-a împins cineva de pe piramida abruptă ale celor 60 de mandate, cu tot cu aşii din buzunare: preşedintele Parlamentului şi prim-ministrul. Se merita o cădere atît de spectaculoasă pentru o nimica toată, un vot acolo, fie el şi „de aur”? Cel puţin, cinci oameni devotaţi Familiei aveau deja pregătiţi şi banii, şi trădătorii din opoziţie pentru a începe tîrgul. Chiar şi umila Dvs slugă, fiind departe de ceea ce numim putere supremă, avea, de bine de rău, un vot. Am fost chiar rugat de Mark, deşi, recunosc, fără prea mare insitenţă, ori patimă să încerc şi eu o tranzacţie în acest sens. Am cerut, fireşte, garanţii, dar de unde… Întrebarea ar fi şi este de ce Mark căuta votul tocmai acolo, unde avea cele mai mici şanse să-l obţină?

Doi. Septembrie, 2009, Chişinău, Palatul Feroviarilor. Adunarea comună a CC, a fracţiunii parlamentare a comuniştilor şi a activului PCRM. Mă aflu printre ai mei, comunişti dintr-o delegaţie raională. Se vorbeşte ici şi colo pe şoptite, dar despre unul şi acelaşi lucru: „Va ceda preşedintele în faţa lui Mark, îşi va da ori nu-şi va da demisia?” Aţi renunţat, după cum s-a văzut, fără luptă, aţi cedat postul de preşedinte al ţării pe nimic şi în acest mod aţi dezgolit, asta e important să subliniem, spatele frontului. Știaţi că organizaţiile primare – departe de capitală şi marginalizate – nu au nici bani, nic alte resurse ca să reziste, singura speranţă fiind preşedintele. Preşedintele Vladimir Voronin. Aţi fost implorat şi pînă la acea adunare decisivă pentru soarta PCRM, şi pe durata ei, să nu faceţi acest pas greşit, să nu plecaţi din post. Aţi plecat, însă, prin acest gest aţi trădat. De ce? Cauza principală ar fi fost, după explicaţiile lui Mark, că oricum ne-ar fi presat Occidentul să ne retragem. Iar comuniştii, chipurile, oricînd şi oriunde respectă legea. Legea – ori un pretins cod cavaleresc? Legea – ori politica de manual? Parcă Dvs n-aţi simţit la 7 aprilie pe propria piele ce este adevăratul Occident?

Trei. August, 2010, o lună înainte de referendumul pentru alegerea preşedintelui ţării prin vot direct. Dacă rezultatele referendumului ar fi fost pozitive, păstraţi posibilitatea de a reveni în fotolilul prezidenţial, bineînţeles cu o şansă dintr-o sută, dar o şansă, totuşi. Mark, însă, concentrează toate resursele PR într-un singură mînă şi loveşte cu toată puterea în referendum şi în organizatorii lui. Mai multe sondaje sociologice arată fără greş că alegătorii îşi doresc un preşedinte de ţară ales prin vor direct, dar comuniştii merg împotriva lor, boicotînd exerciţiul democratic. Referendumul, evident, dă chix. Aţi declarat atunci ceva cu multă vehemenţă, dar nu-mi prea aduc aminte ce anume.

Patru. Începutul lui 2012. Alianţa orbecăieşte al doilea an la rînd pe cîmp neconstituţional: nu poate alege un preşedinte de ţară legal. Partidele din Alinaţă se ocupă de ceea ce li-i mai drag, trag cu putere unul în altul, reducîndu-şi din popularitate înainte de eventualele alegeri anticipate. Mark pregăteşte din nou un pas hotărîtor. Anunţă o revoluţie în stil leninist. Alianţa se reface, găseşte forţe pentru consolidare în faţa unei reale primejdii şi pe ultima sută de metri votează, tîrîş-grăpiş, un preşedinte. Revoluţionarii se avîntă să spargă palatul Parlamentului, dar lovitura de graţie a gloatei se amînă din nou, în mod surprinzător. În materie revoluţionară Mark se dovedeşte a fi fidel lui Lenin, un flecar, care făcea lucrurile urîte cu mîinile altora. Se cunoaşte că adevăratul autor al loviturii de stat din 1917 a fost Troţki, care a executat-o cu inspiraţie de revoluţionar şi măiestrie de tehnician.

Cinci. Vara anunlui 2012, Piaţa Marii Adunări Naţionale. Demonstraţie de amploare a comuniştilor. Fiul Dvs a îmbrăcat un maiou roşu cu chipul cunoscut al lui Che. Prinde contur scenariul de trecere secretă a partidului sub cîrma lui Oleg. Totodată, în culise, demara un conflict pe viaţă şi pe moarte dintre Oleg şi Mark, care nu a mai încetat nici azi. Oligarhului cu maniere fine i-a fost sortit să piardă chiar din start. Lipsit totalmente de încredere în steaua sa politică, a abandonat planul Dvs chiar după prima sa ieşire nereuşită, descurajat de postura caricaturală a milionarului proletar, de care au făcut mişto jurnaliştii. Principalul obstacol s-a dovedit a fi din nou Mark, care punea mereu în evidenţă neajunsurile noului conducător. Mai era şi lucrat din spate de oamenii lui Mark, care lansau zvonuri şi glumiţe pe seama succesorului. A lui Oleg Voronin, desigur. Totul a sfărşit lamentabil şi la fel de repede cum începuse, de altfel cum se întîmpla de fiecare dată cu orice idee ori iniţiativă venită din partea adepţilor Dvs.

Aş putea pomeni în acest context şi de aşa-zisele victorii ale Dvs, mari, dar fără fond: repatrierea avioanelor lui Putin în 2003, ori prevenirea revoluţiei oranj în 2005, cînd aţi fost obligat să sărutaţi pe buze pe liberalii Băsescu şi Saakaşvili. Mark urăşte ruşii, nu ştiaţi? Recitiţi polemica lui cu Kozak, pentru a Vă convinge.

Spre sfîrşit, cîteva cuvinte despre viitorul Dvs, imediat şi neîndurător. De ce veţi fi obligat să-i predaţi lui Mark conducerea partidului..? Pentru că nu aveţi altă ieşire. Altă cale ar însemna o luptă dură şi fără compromis cu echipa lui Mark. Mă tem că vă imaginaţi cu greu puterea adversarului şi nu sînt sigur că Vă puteţi bizui pe colegii Dvs, care v-au jurat sprijin. Numai congresul PCRM e împuternicit să-l alunge pe Mark cu trupa lui de comedianţi din Comitetul Politic Executiv şi din CC. Aţi risca o luptă pe viaţă şi pe moarte împotriva fracţiunii lui cu cîteva luni înainte de alegerile parlamentare? Urmările ar putea fi imprevizibile pentru funcţionalitatea partidului. Mark e un băiat abil, şi-a calculat din timp paşii. Pornind de la situaţia descrisă mai sus, aţi face bine să Vă predaţi. Trimite-ţi cît nu e tîrziu după steagul cel alb şi ziceţi să Vă umple cineva paharul cu un cogniac bun. Timpul Dvs trece iremediabil. Aţi avut nevoie de putere, cel puţin la început, de dragul ţării, iar politicieni ca Mark au nevoie de putere de dragul puterii. Ori de dragul atribuirii unui statut oficial laboratoarelor lui antropologice.