STATUL ISLAMIC REVENDICA ATENTATUL CU BOMBA DE JOI DE LA CAIRO

Ramura egipteană a grupării jihadiste Statul Islamic (SI) a afirmat vineri că se află la originea exploziei unei bombe care a ucis șase persoane, inclusiv trei polițiști, în cursul unei percheziții într-un apartament din Cairo, relatează AFP.

Ministerul egiptean de Interne a indicat că poliția a efectuat joi seara o percheziție în cazul unor suspecți ai Frăției Musulmane, interzisă, și a afirmat că explozia s-a produs în momentul în care artificierii încercau să dezamorseze o bombă.

Într-un comunicat postat online pe site-uri islamiste, Statul Islamic a indicat că i-a atras pe polițiști într-un apartament situat în cartierul Al-Haram, unde le-a întins ''o capcană cu bombe''. ''Cînd au sosit necredincioșii, bombele au explodat'', se precizează în comunicat.

Explozia, care a avariat o parte a imobilului, a survenit cu patru zile înainte de împlinirea a cinci ani de la revolta din 2011 care l-a înlăturat pe Hosni Mubarak de la putere.

Frăția Musulmană, din rîndurile căreia provine fostul președinte islamist Mohamed Morsi, destituit în iulie 2013, este interzisă și declarată ''organizație teroristă''.

Sursa: Agerpres

10.05.26 - 18:39
10.05.26 - 11:23
10.05.26 - 11:18
10.05.26 - 11:21
10.05.26 - 11:25
08.05.26 - 17:34
10.05.26 - 11:20
09.05.26 - 13:09
09.05.26 - 13:05
08.05.26 - 17:36
10.05.26 - 11:22
08.05.26 - 00:25
09.05.26 - 13:07
03.05.26 - 12:42
08.05.26 - 00:23