STATISTICELE ”CELUI MAI…” ȘI ”CELOR MAI…”

Bilanțurile celor care se doresc… ”bilanțuri” și arbitri supremi

Autor: Mihai CONȚIU

Ca o ”regulă” conjuncturală, snoabă, ipocrită și manipulatoare, în opinia mea, imediat după ce prăvălim în aducere aminte vechiul an și intrăm ”triumfători” în Noul An, există destui editorialiști, Redacții de ziare și reviste, organizații civice și profesionale, academii, centre de analiză etc. care întocmesc tot felul de clasamente, unii le zic Topuri, cu ”cel mai” sau ”cei mai” tari din parcare. ”Omul Anului”, ”Politicianul Anului”, ”cel mai…”, cea mai..”, cei, cele mai…” etc. din cele mai mult sau mai puțin aiuritoare domenii.

Nu zic că n-ar trebui să existe deloc astfel de demersuri, dar consider că ar trebui să fie însoțite de o decență și o discreție civilizată care-s la mare lipsă în Republica Moldova. Cunosc și mă bucur de prietenia unui număr considerabil de moldoveni morali și, deci, cinstiți, însă aici mă refer la ”Topul general”. Începînd de SUS și terminînd cu JOS(nicul) al lui Ilan Șor, întreb: Unde-i moralitatea, cinstea, simțul civic, responsabilitatea și adevărata omenie a moldovenilor?

De-a lungul anilor, am descoperit în Republica Moldova oameni talentați, dotați intelectual și performanți UNICI, greu de egalat la nivel internațional, numai că ei nu ajung niciodată în fruntea vreunui ”Top – cel mai sau cea mai”! Fără să nominalizez, din pricini despre care nu vreau să vorbesc, vă asigur că acești moldoveni despre care vorbesc ar merita să devină tezaur național artistic, cultural și intelectual protejat și asistat la nivel guvernamental.

Revenind la clasamentele anuale, Topuri, mă rog, se pune întrebarea: Care-i autoritatea morală, intelectuală și civică a celui sau a celor care le întocmesc, începînd de SUS și terminînd cu JOS(nicul) al lui Ilan Șor? Multe dintre aceste clasamente sunt întocmite arbitrar, neexpertizate serios ori făcute de oameni care au nădejdea ascunsă că și ei vor nimeri într-un Top viitor, cu sprijinul celor nominalizați deja. Nu mai spun că, pentru unele astfel de nominalizări, unii dintre cei dornici să ajungă în fruntea clasamentului mai și plătesc pentru asta. ”Prietenii știu de ce!” Subiectivism, cinism și ipocrizie pe toată linia!

Suntem asigurați, în cîteva cazuri, că unele astfel de clasamente sunt întocmite în baza votului public. Aici am serioase îndoieli în două direcții – corectitudinea celor care gestionează votul public, care-i una ca cea a comisiilor de votare din regimurile politice dictatoriale ori semi-dictatoriale, iar a doua se referă la faptul că cei care votează astfel de Topuri sunt aceiași oameni care votează un partid politic ca să ajungă la guvernare, ca după aceea să-l conteste prin proteste.

Sigur că astfel de Topuri se întocmesc cam peste tot în lume care, însă, altfel nuanțat, suferă și ele de multe beteșuguri dintre cele arătate mai sus. E suficient să ne referim inclusiv la celebrul Premiu Oscar de care mulți mari actori ori filme celebre au fost văduviți și văduvite! Nici Premiul Nobel nu este întotdeauna altfel decît ”corect politic”!

În final, rețin și fastuozitatea ceremoniilor acordării titlurilor de ”cel mai…” și ”cea mai…”, în care beția de cuvinte și delirul de grandoare sunt vedete! Cînd le auzi rostindu-și discursurile, te întrebi automat: Măi, dacă avem astfel de mari personalități intelectuale, artistice, academice, științifice și mari și prosperi întreprinzători în afaceri cum nu se mai găsesc în lume, de ce Republica Moldova e o Țară atît de săracă? Păi, cam și din cauza fuduliei tîmpe a unor astfel de clasamente făcute de dragul…prefacerii, nu credeți?