SERVICIUL UCRAINEAN DE SECURITATE AR FI INTERCEPTAT DISCUŢII TELEFONICE ÎNTRE SEPARATIŞTI DESPRE DOBORÎREA AVIONULUI MALAYSIAN

Serviciul ucrainean de securitate (SBU) a anunţat că a interceptat convorbiri telefonice între doi separatişti care discută despre doborîrea avionului malaysian, prăbuşit joi seara în estul Ucrainei, relatează publicaţia Kyiv Post, în ediţia electronică. Autenticitatea înregistrărilor telefonice a fost contestată, vineri, de insurgenţii proruşi.

Insurgenţii proruşi din estul Ucrainei au contestat vineri autenticitatea unor înregistrări telefonice interceptate de Serviciul ucrainean de securitate (SBU) în care doi lideri separatişti ar fi discutat despre doborîrea avionului malaysian, prăbuşit joi seara în estul Ucrainei, relatează Interfax.

Reprezentantul "special al Guvernului republicii" Doneţk, Serghei Kavtaridze a declarat că nu crede în autenticitatea înregistrării publicate de SBU cu privire la doborîrea avionului malaysian.

"Afirmaţiile potrivit cărora au fost interceptate conversaţii între cazaci, care ar fi discutat despre doborîrea acestui avion sînt un exemplu de propagandă", a declarat Kavtaridze pentru Interfax.

Potrivit lui, insurgenţii "nu puteau discuta despre aşa ceva".

El a făcut referire la părerea unor experţi care au "menţionat că pentru a doborî avionul la o astfel de altitudine sînt necesare echipamente militare capabile să lanseze rachete sol-aer". Potrivit lui Kavtaridze, insurgenţii nu deţin astfel de echipamente.

"Apelul a fost iniţiat de către Igor Bezler, la ora locală 4.40 (4.40, ora României), la 20 de minute după producerea accidentului. Bezler l-a sunat pe un ofiţer al serviciilor de informaţii ruse, Vasili Gheranin, comunicîndu-i acestuia informaţii despre doborîrea avionului", a declarat şeful SBU, Valentin Nalivaicenko.

Bezler ar fi afirmat că avionul malaysian a fost doborît de echipa insurgenţilor "Minera". Gheranin întreabă "unde sînt piloţii (insurgenţi)?". Bezler răspunde că aceştia "s-au deplasat la locul accidentului să fotografieze avionul. Este foarte mult fum", a adăugat el, potrivit unei înregistrări audio publicate de SBU.

"Cînd a avut loc accidentul?", întreabă Gheranin.

"În urmă cu treizeci de minute", răspunde Bezler.

Într-o altă discuţie telefonică, care are loc între doi insurgenţi numiţi "maior" şi "grec", insurgenţii descriu locul accidentului.

"Aici nu e absolut nimic (util). Arme nu sînt, doar lucruri ale civililor: prosoape, hîrtie igienică...", afirmă "maiorul", adăugînd că "avionul a fost doborît de oamenii lui Cernuhin, de aceşti cazaci stabiliţi în (localitatea) Cernuhino".

"Da, domnule maior", confirmă "grecul".

Ulterior, "maiorul" relatează că a găsit cadavrul unui student indonezian "de la Universitatea Thompson".

Un avion de linie malaysian care decolase din Amsterdam şi se îndrepta spre Kuala Lumpur s-a prăbuşit joi în estul Ucrainei, într-o zonă controlată de separatiştii proruşi, provocînd moartea a aproape 300 de persoane.

Oficiali americanii au declarat că avionul malaysian care s-a prăbuşit joi în estul Ucrainei cu 298 de persoane la bord a fost doborît de o rachetă sol-aer, dar originea acesteia rămîne nesigură. Insurgenţii şi autorităţile de la Kiev se acuză reciproc de cauzarea acestui accident. (Mediafax)