SERVICIILE SECRETE RUSE I-AR FI "EXECUTAT" PE MILITANTII PRORUSI CARE AU DOBORIT AVIONUL MH17

Serviciile secrete ruse i-ar fi "executat" pe militanţii proruşi suspectaţi că au doborît avionul MH17 al companiei Malaysia Airlines, la 17 iulie 2014, în estul Ucrainei, potrivit unor surse citate de radioteleviziunea publică olandeză NOS, relatează Daily Express în ediţia electronică de marţi.
Conform surselor, regimul preşedintelui rus Vladimir Putin a încercat să elimine orice urmă a implicării susţinătorilor Rusiei în tragedia aviatică. Sursele le-au spus anchetatorilor olandezi că ruşii încearcă să "ascundă" orice dovadă care i-ar putea incrimina.
"Sursele mele consideră că aceste persoane şi-ar fi putut schimba identităţile sau chiar ar fi fost executate de serviciile secrete ruse, pentru a ascunde totul", a declarat jurnalistul olandez Robert Bas. El a adăugat că cei care au lansat rachetele BUK spre avionul de pasageri nu au putut fi găsiţi de anchetatori.
"În final, este posibil să nu existe un proces, din păcate, ci doar raportul privind rezultatele investigaţiei", a afirmat jurnalistul.
Avionul MH17 al companiei Malaysia Airlines, care efectua o cursă de la Amsterdam către Kuala Lumpur cu 298 de persoane la bord, a fost doborît în estul Ucrainei pe 17 iulie 2014. Moscova a acuzat forţele ucrainene că au doborît avionul, în timp ce Kievul a afirmat că aeronava a fost lovită de o rachetă BUK lansată de separatiştii proruşi.
Rezultatele anchetei privind circumstanţele prăbuşirii avionului urmează să fie date publicităţii în octombrie, dar NOS afirmă că investigaţia a fost obstrucţionată de atacuri cibernetice lansate de serviciile secrete ruse. Telefoane şi laptopuri folosite de anchetatori în Ucraina au fost "distruse" după instalarea unor programe spion.
NOS a precizat că informaţiile sale provind de la "cîteva surse anonime din poliţie şi din cadrul grupului de anchetatori". Potrivit acestora, dovezile strînse, între care peste un milion de documente, duc la concluzia că avionul a fost doborît de o rachetă lansată de la sol. "Aceasta este versiunea principală, dar nu este singura, încă se mai investighează şi celelalte opţiuni", a declarat jurnalistul Robert Bas.
Sursa: Mediafax












