S-A STINS ILIE CARP...

Cu profundă tristeţe am primit vestea despre trecerea în neființă, la vîrsta de 60 de ani, a antrenorului emerit al Republicii Moldova și cunoscutului om de fotbal, Ilie Carp.

Federaţia Moldovenească de Fotbal exprimă sincere condoleanţe şi sentimente de profundă compasiune rudelor, prietenilor, colegilor şi tuturor celor care l-au cunoscut pe Ilie Carp.

Ca om de fotbal s-a remarcat încă de la începutul anilor 80, cînd a fost jucător-organizator la echipa Struguraș (Călărași). În aceeași postură se află în perioada 1981-1984 la Dacia Telenești. În perioda ”perestroikăi” activează la Zimbru, făcînd selecția și pregătind echipa de tineret Zimbru-2, care ulterior devine Zimbru și se include în campionatul național. Devine cu echipa dublu campion național, făcînd parte din staful tehnic al lui Serghei Sîrbu, care era antrenor principal. Activează în continuare și la alte echipe: Prut Cantemir, Răut Orhei, Spumante Cricova, Lims-Vital Anenii-Noi, care se transformă ulterior în Sporting USM Lăpușna, apoi Haiduc-Sporting Hîncești.

După ce promovează modesta echipă din Hîncești în elita fotbalului nostru, este invitat la Federația Moldovenească de Fotbal și i se propune să antreneze selecționatele Under 17 și 19. Cîștigă turneul internațional ”Cupa FMF” la care tradițional participă puternicele reprezentative de juniori ale Ucrainei, României, Belarusului. Este primul antrenor moldovean care devine învingător la acest concurs, un obiectiv la atingerea căruia aspiră mulți tehnicieni. În 2007-2008 este și selecționerul echipei Naționale de tineret, Under 21.

Totodată este singurul tehnician basarabean care a fost antrenor principal în 4 țări: Moldova, Belarus, Azerbaidjan și Kazahstan.

Este absolvent al Școlii de antrenori de la București (România) și al Școlii Federale de Antrenori din Moldova, fiind printre primii tehnicieni moldoveni deținători ai Licenței UEFA Pro (2009).

În 2010 este invitat în echipa FMF ca antrenor-selecționer. De-a lungul anilor a pus accent pe căutarea tinerilor jucători de origine moldovenească, din străinătate, să fie depistat cu promptitudine, să fie ținut permanent în vizor, să fie invitat în probe la Chișinău.

A crescut și educat 2 copii: internaționalul Cătălin Carp și antrenorul Dinu Carp.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Sursa: fmf.md

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26