S-A STINS DIN VIAȚĂ SCRIITORUL GHEORGHE CIOCOI
Scriitorul Gheorghe Ciocoi, Maestru Emerit al Artei, deținător al ordinului ”Gloria Muncii”, s-a stins din viață la vîrsta de 80 de ani, informează MOLDPRES.
Vestea tristă a fost anunțată de către Uniunea Scriitorilor din Moldova.
S-a născut la 4 august 1942 în satul Cepeleuţi, judeţul Hotin, în prezent raionul Ocniţa. În 1965 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova. A fost colaborator, şef de secţie la ziarul „Moldova socialistă", secretar al Uniunii Scriitorilor din Moldova, redactor-şef adjunct al săptămînalului „Viaţa satului", unde a semnat cele 59 de „Caiete de cultură" ‒ profiluri artistice sub formă de eseu, consacrate unor personalități artistice marcante: G. Bacovia, L. Blaga, M. Eminescu, T. Arghezi, G. Enescu, C. Brîncuşi, V. Cupcea, M. Bieşu, E. Doga, N. Stănescu ş.a.
A activat în calitate de scenarist la studioul „Telefilm-Chişinău". Gheorghe Ciocoi a fost preocupat în special de creaţia lui Mihai Eminescu şi Constantin Stamati, evocîndu-le creaţia în mai multe cicluri.
A debutat editorial cu placheta „Constelaţia dragostei” (1970), urmată de volumele „Amforă”, „Razele pîinii”, „Arborii îndrăgostiţi”, „Suită bulgară”, „Cerul de la Cepeleuţi”, „Izvoarele lui august”, „Peisaje în suflet”, „Steaua lui Eminescu” ş.a. A semnat şi cărţi pentru copii, precum şi volumul de eseuri „Ferestrele pămîntului”. Gheorghe Ciocoi a tradus din creaţia mai multor scriitori ai lumii. A contribuit la fondarea Casei-muzeu „Constantin Stamati" din satul Ocniţa, raionul omonim.
În 1992 lui Gheorghe Ciocoi i s-a conferit titlul onorific „Maestru Emerit al Artei”, în 1999 a fost decorat cu medalia „Mihai Eminescu”, iar în 2012 – cu ordinul „Gloria Muncii”.
Scriitorul s-a stins din viață la 7 ianuarie și va fi înmormîntat mîine, 10 ianuarie.
Sursa: Moldpres