RĂZBOIUL DE LÎNGĂ NOI

Sîntem în ziua 520 a războiului pe scară largă declanșat de Rusia în Ucraina. Forțele ucrainene au lansat un atac cu dronă, care nu a provocat pagube sau victime, a declarat primarul Moscovei, Serghei Sobianin, vineri dimineaţă, fără a preciza locul exact. „Drona a fost doborîtă de forţele Ministerului Apărării”, a transmis oficialul, potrivit The Guardian. Între timp, contraofensiva ucraineană ajunge, pentru prima dată, la o importantă linie defensivă a ruşilor. Este vorba despre o zonă aflată la est de satele Nove şi Harkove, în districtul Zaporojie, relatează CNN. Joi, președintele Volodimir Zelenski a fost în apropierea liniei de front din sudul ţării şi a vizitat inclusiv catedrala din Odesa avariată de loviturile ruse.

 

Rusia a dejucat un atac cu dronă în regiunea Moscova, spune Ministerul rus al Apărării

Ucraina a efectuat un atac cu dronă care nu a provocat pagube sau victime, a declarat primarul Moscovei, Serghei Sobianin, vineri dimineaţă, fără a preciza locul exact.

„În cursul nopţii, a avut loc o tentativă de atac cu dronă a inamicului, drona a fost doborîtă de forţele Ministerului Apărării”, a scris Serghei Sobianin pe Telegram. Nu există „nici pagube, nici victime”, a adăugat el, fără să dea mai multe informații despre acest atac.

Capitala Rusiei şi regiunea sa, situate la peste 500 de kilometri de frontiera cu Ucraina, au fost deja vizate de atacuri cu drone, dintre care unul care a lovit Kremlinul în mai.

Luni, Kievul a revendicat responsabilitatea pentru un atac nocturn cu drone care au lovit Moscova. Un „act terorist”, potrivit armatei ruse, care a afirmat că două dispozitive ucrainene au fost neutralizate şi s-au prăbuşit fără a provoca victime. Unul dintre aparate a căzut pe o arteră importantă a capitalei, Komsomolskii Prospekt, în apropierea Ministerului rus al Apărării.

Pe 4 iulie, cinci drone au fost doborîte deasupra regiunii Moscovei, potrivit Rusiei, un atac care a perturbat funcţionarea aeroportului Vnukovo, unul dintre cele trei mari aeroporturi internaţionale ale capitalei. 

 

Contraofensiva ucraineană ajunge, pentru prima dată, la o importantă linie defensivă a ruşilor

Forţele ucrainene din sudul ţării pot fi văzute, pentru prima dată, la una dintre liniile defensive ale Rusiei „dinţi de dragon”, care se întind pe suprafeţe mari, potrivit unor imagini video care circulă pe reţelele sociale din Rusia, relatează CNN.

CNN a folosit geolocaţia pentru aceste imagini video, stabilind că este vorba despre o zonă aflată la est de satele Nove şi Harkove, în districtul Zaporojie.

Imaginile au fost filmate de pe o poziţie militară rusească şi arată un vehicul militar ucrainean care circulă pe un cîmp, îndreptîndu-se spre un şanţ, în faţa unui rînd mare de ”dinţi de dragon” – piramide din beton şi armătură care pot servi ca bariere împotriva tancurilor. Presupusul şofer al vehiculului apare şi începe să fugă înapoi spre o zonă împădurită.

Timp de mai multe luni, imaginile din satelit au arătat că ruşii au instalat linii „dinţi de dragon” pe teritoriul pe care îl controlează în Ucraina. „Dinţii” sînt aşezaţi în rînduri de trei, care se întind de sute de mile; de ambele părţi ale liniilor de beton, forţele ruseşti au săpat tranşee anti-tanc.

Cînd vehiculul ajunge în tranşee, se vede un nor de pămînt şi fum. O secundă mai tîrziu, partea din faţă a vehiculului pare blocată, iar cea din spate stă în partea de sus a tranşeei.

Nu este clar ce se întîmplă exact în imagini. Canalele pro-ucrainene susţin că forţele lor testează capacitatea unui vehicul de a trece pentru tranşee şi „dinţii de dragon”, în timp ce canalale pro-ruse susţin că este o victimă a uneia dintre loviturile lor militare. Totuşi, acest lucru este clar: contraofensiva ucraineană din sudul ţării a făcut avansuri semnificative în ultimele zile.

Abilitatea ucrainenilor de a împinge forţele ruseşti în spatele liniilor lor „dinţi de dragon” este un indicator clar, contraofensiva a avut succes pînă acum.

Linia defensivă reprezintă un obstacol semnificativ, iar contraofensiva va trebui să găsească modalităţi de a-l depăşi în zilele, săptămînile şi lunile care urmează.

 

Cucerirea localităţii Staromaiorske permite Ucrainei să se apropie de linia a doua a defensivei ruse

Cucerirea localităţii Staromaiorske, în sud-vestul regiunii Doneţk, permite Ucrainei să se apropie de a doua linie a defensivei ruse de care va trebui să treacă pentru a-şi putea continua înaintarea spre portul ocupat Berdiansk, a declarat, viner,i expertul militar ucrainean Serghei Grabski.

„Este prea devreme pentru a sărbători aceasta ca pe un mare succes, dar (cucerirea localităţii) arată în mod clar că forţele ucrainene reuşesc să avanseze în condiţii foarte dificile”, a declarat pentru EFE colonelul ucrainean în rezervă, potrivit Agerpres.

Recuperarea Staromaiorske, explică Grabski, permite Ucrainei să-şi îmbunătăţească poziţia tactică în această zonă a frontului şi va ajuta forţele Kievului să-şi „extindă acţiunile ofensive pentru a se apropia mai întîi şi apoi a distruge a doua linie de apărare rusă”.

Întrebat despre cîmpurile de mine dense care complică contraofensiva ucraineană, ofiţerul în rezervă cu experienţă în misiuni internaţionale în Irak şi în Balcani anticipează că acestea nu vor mai pune aceeaşi problemă atunci cînd forţele ucrainene vor trebui să atace linia a doua.

„Nu putem spune că vom întîlni acelaşi nivel de densitate”, spune Grabski, care explică faptul că aglomerarea cu explozibili a acestei a doua linii ar crea, de asemenea, obstacole serioase pentru trupele ruse însele în manevrele lor de răspuns la atacurile ucrainene.

Acest colonel în rezervă consideră că Ucraina nu a creat încă condiţiile necesare pentru lansarea unei ofensive mecanizate pe scară mai largă, aşa cum Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) şi alte surse care urmăresc conflictul susţin că s-ar putea să se fi produs deja pe frontul de vest, în regiunea sudică Zaporojie.

Ucraina, potrivit lui, trebuie să continue epuizarea trupelor ruse cu tactica actuală de a lansa în atac grupuri mici de soldaţi uşor înarmaţi, distrugînd în acelaşi timp cît mai multe unităţi de artilerie şi alte obiective ruse, pentru a slăbi forţele de ocupaţie înainte de a arunca în luptă mai multe trupe şi echipamente.

 

Rușii recunosc situația dificilă de pe front, în regiunea Zaporojie

Evgheni Balițki, șeful administrației impuse de ruși în regiunea Zaporijie din Ucraina, a descris situația din prima linie ca fiind „tensionată”.

Balițki susține că forțele ruse controlează direcția Vremivka, care se află chiar peste granița regională dintre Zaporojie și Donețk.

El a spus: „Inamicul suferă pierderi semnificative, dar încearcă să reziste în partea de nord-vest a satului Staromaiorske”. Ieri, forțele ucrainene au susținut că au recucerit satul.

Balițki a spus că o femeie a fost ucisă ieri în Tokmok, în urma unuia dintre cele trei atacuri cu rachete asupra orașului. El a susținut că a doua rachetă a fost doborîtă de apărarea antiaeriană, iar a treia nu a explodat cînd a aterizat și a fost distrusă într-o explozie controlată. Balițki a spus că au fost unele daune la conductele de gaz și că aprovizionarea a fost întreruptă temporar.

 

Zelenski a vizitat catedrala din Odesa avariată de atacurile rusești

Preşedintele Volodimir Zelenski a vizitat, joi, mai multe oraşe din sudul ţării, unele chiar în apropierea liniei de front, unde s-a întîlnit cu militarii şi a vizitat unităţi medicale care îi tratează pe răniţi. Zelenski a fost inclusiv la Odesa, oraşul-port de la Marea Neagră vizat constant de o săptămînă de atacuri ruse.

În mesajul de joi seară, Volodimir Zelenski a mulțumit medicilor din prima linie, în timp ce se afla la Odesa, chiar în Catedrala Schimbarea la Faţă, care a fost avariată zilele trecute într-un atac rus.

„Astăzi am avut onoarea de a-i felicita pe medicii şi asistentele ucrainene, pe medicii din prima linie, cu ocazia sărbătorii lor profesionale. I-am premiat pe cei mai buni dintre ei. Dar le sînt recunoscător tuturor, fiecăruia dintre voi care rămîneţi în oraşele şi satele noastre, în zonele de front, care lucraţi în linia întîi, care sînteţi cei care fac cu adevărat posibilă viaţa Ucrainei. Vă mulţumesc!” - a transmis președintele ucrainean.

La Dnipro, Zelenski a avut o întîlnire cu oficiali din domeniul apărării, inclusiv cu şeful Statului Major, generalul Valeri Zalujni, căruia i-a dăruit de ziua lui un pistol gravat cu numele său.

„Ca de obicei, am discutat despre problemele-cheie ale apărării noastre, despre protecţia cerului şi a oraşelor noastre. Am primit rapoarte privind situaţia de pe linia frontului şi am verificat „comisarii militari”. Cred că puteţi vedea reacţia guvernului faţă de abuzurile comisarilor militari”, a spus Zelenski în alocuţiunea către naţiune, potrivit News.ro.

El a spus că şi-a încheiat ziua de lucru la Odesa, după ce a fost la Dnipro, la Mikolaiv şi Oceakiv. Vizitele lui Zelenski intervin în condiţiile în care apar tot mai multe indicii că Ucraina şi-a intensificat contraofensiva în sudul ţării.

Sursa: digi24.ro

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40