RĂZBOI ÎNTRE CLANURILE DE LA KREMLIN

Tensiunile dintre apropiaţii liderului de la Kremlin şi cei ai premierului Dmitri Medvedev s-au înteţit pe măsură ce sancţiunile Occidentului au început să aibă efecte asupra economiei Rusiei, scrie Bloomberg.
Anturajul premierului rus Dmitri Medvedev îşi face griji în ceea ce priveşte sistemul financiar, în timp ce grupul din jurul preşedintelui rus, Vladimir Putin, format în special din şefii companiilor de stat şi din serviciile de informaţii, vrea un control mai riguros din partea statului. “Neînţelegerile dintre grupurile pro Putin s-au accentuat. Elitele se luptă pentru resurse”, a declarat Stanislav Belkovski, fost consilier la Kremlin. Elita rusească apropiată de Medvedev este frămîntată de faptul că Rusia riscă să intre în recesiune, un scenariu foarte probabil, avînd în vedere că rubla s-a prăbuşit la un nivel minim record, iar conflictul din Ucraina alungă investitorii americani şi europeni.
Mai mult, preţul petrolului a scăzut sub 100 de dolari pe baril, astfel ca veniturile la bugetul de stat ar putea fi mai mici decît se aşteptau autorităţile de la Kremlin. Pe de alta parte, băncile sînt nevoite să se împrumute de la stat, astfel că ruşii nu prea mai au spaţiu de manevră. Potrivit Bloomberg, relaţiile dintre mediul de afaceri şi structurile de forţă de la Kremlin au intrat în impas, iar refuzul implementării deciziilor politice frînează ieşirea ţării din recesiune şi acomodarea la sancţiunile occidentului. “Corporaţiile de stat au declanşat o ofensivă faţă de cele private. Există un deficit de resurse. Ei au nevoie de resurse, iar Putin are nevoie de loialitate şi supunere”, susţine sociologul Olga Kristanovskaia.
Viorica MARIN,
Adevărul.ro












