Rusia trimite trupe suplimentare la granita Tadjikistanului cu Afganistanul

Rusia va trimite un contingent suplimentar de 800 de soldaţi pentru a participa la exerciţiile militare la frontiera Tadjikistanului cu Afganistanul, în cadrul cărora vor fi utilizate de două ori mai multe echipamente decît se prevedea iniţial, a transmis Luni Interfax, citînd Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters.

La aceste exerciţii, preconizate să aibă loc în perioada 5-10 August, participă, de asemenea, forţe uzbece şi tadjice, în contextul deteriorării accelerate a situaţiei în materie de securitate în Afganistan, odată cu retragerea trupelor americane din această ţară.

Rusia a anunţat că 1.800 de soldaţi ruşi vor participa la exerciţii, în loc de 1.000, aşa cum fusese planificat iniţial. În total, peste 2.500 de militari din cele trei state vor lua parte la manevrele respective.

Totodată, Moscova a anunţat că va utiliza 420 de echipamente şi tehnică militară, de două ori mai mult decît prevăzuse iniţial, semn al seriozităţii cu care Kremlinul tratează potenţiala ameninţare dinspre Afganistan.

În acelaşi timp, trupe ruse şi uzbece au început exerciţii comune în apropiere de frontiera afgană pe fondul temerilor că agravarea situaţiei din Afganistan s-ar putea extinde în fostele republici sovietice din Asia Centrală. Trei dintre acestea – Tadjikistan, Kîrgîstan şi Kazahstan – fac parte din Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (ODKB) – o alianţă militară, dirijată de Rusia, din care Uzbekistanul s-a retras, iar Turkmenistanul nu a făcut parte niciodată.

Rusia a declarat că 1.500 de militari ruşi şi uzbeci participă la aceste exerciţii de cinci zile care au început la centrul de antrenament Termez, în Uzbekistan, potrivit TASS.

Moscova manifestă temeri că deteriorarea situaţiei din Afganistan i-ar putea destabiliza flancul de apărare sudic, în timp ce numeroşi refugiaţi afgani ar putea să caute adăpost în ţările din Asia Centrală.

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
01.03.24 - 00:46
07.03.24 - 00:42
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 20:46
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40