Rusia condamna ajutorul militar american acordat Ucrainei

Kremlinul a declarat Marţi că orice decizie a SUA de a trimite consilieri militari şi mai multe echipamente militare în Ucraina va alimenta şi mai mult tensiunile, informează Reuters.

CNN a raportat Luni că Washingtonul ia în considerare trimiterea de consilieri şi de noi echipamente, inclusiv arme, către Ucraina, în condiţiile în care Rusia comasează trupe lîngă frontieră.

„Suntem în mod serios îngrijoraţi de acţiunile Kievului la linia de frontieră din Estul Ucrainei şi de posibilitatea ca Ucraina să decidă să facă uz de forţă acolo”, a declarat purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferinţă de presă.

Potrivit lui Peskov, Rusia nu intenţionează să invadeze Ucraina, iar Ucraina şi-ar putea asigura securitatea revenind la planul de restabilire a păcii convenit cu Moscova.

La rîndul său, Serviciului de Informaţii al Armatei ucrainene (GUR) a anunţat Marţi că forţele din Estul Ucrainei aflate sub controlul Rusiei îşi sporesc capacitatea de luptă şi au întreprins mai multe exerciţii pe scară largă.

Ucraina şi ţări membre ale NATO se declară tot mai îngrijorate de mişcările de trupe ruse lîngă frontierele ucrainene.

Rusia a acuzat Ucraina şi SUA că alimentează tensiunile în regiune.