RUSIA A CERUT AMÎNAREA NEGOCIERILOR PRIVIND TRANSNISTRIA PÎNĂ ÎN SEPTEMBRIE
Rusia a cerut amînarea următoarei runde de negocieri în formatul 5+2, care a fost propusă de emisarul special OSCE Radojko Bogojevici pentru perioada 17-18 iulie, pînă la toamnă, în septembrie, a anunţat un oficial rus de rang înalt, relatează agenţia Itar-Tass în pagina electronică.
Este necesară pregătirea unei agende în vederea acestor "consultări" şi să se dea părţilor timp să lucreze la ea, a declarat miercuri ambasadorul Serghei Gubarev, citat de agenţie.
"Am trimis o scrisoare şi am propus amînarea consultărilor pînă în septembrie", a precizat el. Totodată, el a menţionat că Tiraspolul împărtăşeşte punctul de vedere rus.
Anterior, emisarul special OSCE Radojko Bogojevici a propus organizarea următoarei runde a negocierilor între Republica Moldova şi Transnistria - cu OSCE, Rusia şi Ucraina ca mediatori, UE şi Statele Unite ca observatori - pentru perioada 17-18 iulie.
Rusia "nu vede niciun motiv să fie organizate negocieri de dragul negocierilor", a apreciat Gubarev. "Am revenit la etapa iniţială, în care părţile formulează pretenţii", a continuat el. În opinia sa, "sarcina esenţială este ca întîlnirile noastre să fie eficiente. Dacă runda din iulie nu va duce la niciun rezultat, acest lucru va discredita negocierile".
Aceste declaraţii intervin în contextul în care Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, trei foste republici sovietice, urmează să semneze vineri acorduri de asociere cu Uniunea Europeană, un lucru care irită Moscova din cauză că cei trei foşti sateliţi sovietici urmează să iasă din sfera sa de influenţă.
De asemenea, Moscova a ameninţat miercuri că va adopta "măsuri de protecţie" în cazul în care acordurile de asociere semnate de către cele trei ţări din Europa de Est vor "dăuna" economiei ruse.
Negocierile în formatul 5+2 au fost întrerupte la sfîrşitul lui 2006. Chişinăul şi Tiraspolul au reluat dialogul cu asistenţa Rusiei doi ani mai tîrziu, la nivel de reprezentanţi politici. În martie 2009, negocierile au fost reluate în urma unei întîlniri trilaterale între preşedinţii Rusiei şi Republicii Moldova cu liderul regiunii separatiste moldovene Transnistria. În cadrul unor întîlniri la Moscova, Vilnius anul trecut şi la Dublin anul acesta, părţile au fost de acord să reia negocierile.
Pe agenda acestor negocieri se află trei seturi de probleme, şi anume socio-economice, umanitare şi privind drepturile omului, probleme de securitate şi ajungerea la un acord cuprinzător - inclusiv la nivel instituţional şi politic.
Sursa: Mediafax