Biografii zbuciumate. Ioan Slavici

Ioan Slavici (n. 18 Ianuarie 1848 la Şiria, judeţul Arad — d. 17 August 1925 la Crucea de Jos, în apropiere de Panciu, judeţul Vrancea) a fost un scriitor şi jurnalist român. Este al doilea copil al cojocarului Sava Slavici şi al Elenei.

Frecventează şcoala "greco-ortodoxă" din satul natal. Urmează Liceul din Arad, stînd la gazdă precum eroii săi din Budulea Taichii. Susţine bacalaureatul la Satu-Mare, iar în Toamnă se înscrie la Universitatea din Budapesta. În Ianuarie e bolnav, întrerupe facultatea şi revine la Siria. Se mai înscrie şi la Universitatea din Viena (Aprilie), dar în August îl aflăm în funcţia de secretar al notarului din Cumlăuş.

În Toamna e din nou la Viena, în armată, urmînd şi Facultatea de Drept. Acum se împrieteneşte, pentru toată viaţa, cu Eminescu, student şi el în capitala Imperiului habsburgic. Fireşte, vorbea cursiv limbile germană şi maghiară. Îşi ia "examenul de stat".

Debutează la Convorbiri literare cu Fata de birau (comedie). În Vara, împreuna cu Eminescu, organizează serbarea panromânească de la Putna astfel punînd bazele Societăţii Academice Sociale Literare România Jună.

La finalul anului 1874, se stabileşte la Bucureşti, unde este secretar al Comisiei Colecţiei Hurmuzachi, profesor, apoi redactor la Timpul. Împreună cu I. L. Caragiale şi G. Coşbuc, editează revista Vatra. În timpul primului război mondial, colaborează la ziarele Ziua şi Gazeta Bucureştilor.

În anul 1875 se căsătoreşte cu Ecaterina Szöke Magyarosy. Călătoreşte la Viena şi Budapesta, iar Toamna e numit de Maiorescu profesor la Liceul "Matei Basarab" - Bucureşti.

Cîţiva ani mai tîrziu, din cauza unor articole în care revendica drepturile românilor, e închis de către autorităţile maghiare, dar curtea de juri îl eliberează. Divorţează de prima soţie Ecaterina. Se căsătoreşte, la Sibiu, cu Eleonora Tănăsescu, în Toamna născîndu-i-se primul băiat, Titu Liviu, în total avînd şase copii. În urma unui proces de presă, e condamnat la 3 zile închisoare.

În anul 1892, devine cetăţean român, iar în anul 1903 primeşte premiul Academiei Române. Mai tîrziu este arestat şi închis la Fortul Domneşti, apoi la hotelul "Luvru". În timpul ocupaţiei germane, scrie articole de orientare progermană.

În 1919 la încheierea păcii şi întoarcerea din Moldova a regelui Ferdinand şi a guvernului, Slavici e arestat din nou, judecat şi condamnat la 5 ani de închisoare, dar eliberat în acelaşi an. Totuşi din cauza convingerilor sale filogermane, este privit de cei din jur cu duşmănie.

Slavici şi-a exprimat păreri antisemite, spunînd în lucrarea sa Soll şi Haben – Chestiunea Evreilor din România că evreii sunt o boală, şi că ar trebui aruncaţi în Dunăre.

Bolnav şi obosit de viaţă agitată, cu procese şi detenţii în puşcării, se refugiază la fiica sa, care trăia la Panciu, în podgoria asemănătoare cu Siria natală. La 17 August trece în lumea umbrelor, fiind înmormîntat la schitul Brazi.

 Slavici ne-a lăsat una din cele mai autentice şi mai profunde opere memorialistice. Prin nuvelele, romanele şi memorialistica sa, Slavici este, alături de ceilalţi clasici, scriitorul care a avut o contribuţie decisivă la aşezarea literaturii române în făgaşul modernităţii, întemeietor al realismului nostru modern, Slavici va fi punct de reper nu numai pentru romanul social, ci si pentru cel psihologic. Dacă Eminescu e începătorul poeziei române moderne, iar Caragiale al teatrului, Slavici este, alături de Creangă, cel care a pus bazele prozei noastre moderne, respectiv ale romanului. (va urma)

Articol îngrijit deVlada AFTENI