ROUBINI: SCENARIUL PRABUSIRII GRECIEI E ATIT DE TERIBIL, INCIT VA FI EVITAT CU ORICE PRET

Nouriel Roubini, economistul denumit “Dr. Doom” pentru pesimismul cu care vede evoluţia crizelor în lume, nu pare preocupat de posibilitatea ieşirii Greciei din Zona Euro. Nu pentru că ar anticipa o îmbunătăţire a situaţiei financiare a ţării, ci tocmai pentru că scenariul unui astfel de exit implică efecte atît de dezastruoase pentru întreaga regiune, încît va fi evitat cu orice preţ, a arătat Roubini într-un interviu acordat Bloomberg Television.

Politicienii din Atena şi din întreaga Europă nu vor lăsa Grecia să iasă din zona Euro, în ciuda vocilor care spun că ideea ar fi acceptată atît de Germania, cît şi de alte state membre, arată Roubini. În opinia sa, costurile de împrumut ar creşte pentru state ca Italia şi Spania, iar europenii se vor îngrămădi să retragă bani din depozitele bancare. Chiar şi Germania, nuca tare în negocierea unui nou pachet de ajutor pentru Grecia, recunoaşte riscul. „Nu are sens să avem un exit elen. Contagiunea ar fi masivă”, a declarat economistul.

În timp ce vînd bonduri emise de statul elen, investitorii se arată mai puţin îngrijoraţi de riscul de contagiune în regiune şi pompează bani în finanţarea datoriilor publice din Spania şi Italia, ducînd la minime record randamentele bondurilor emise de aceste state. Bondurile italiene şi spaniole pe 10 ani au randamente de doar 1,2%.

În acelaşi timp, randamentele bondurilor greceşti pe 10 ani au urcat la 10,7% vineri, de la 8,6% pe 24 februarie, iar ratele la titlurile pe trei ani au urcat de la 12,4% la 19%. În aceste condiţii, e de presupus că investitorii au dreptate să îndepărteze îngrijorarea că un exit grecesc va infesta întreaga Europă, chiar dacă naţiunea în care un sfert din populaţia activă se află în şomaj trebuie să facă faţă unor deadline-uri reale în plata datoriei.

Grecia a restituit 350 milioane de euro din împrumutul luat de la Fondul Monetar Internaţional, dar urmează un nou moment dificil, pe 20 martie, cînd Guvernul trebuie să plătească Fondului încă 365 milioane de euro şi să refinanţeze titluri de 1,6 miliarde de euro.

Tensiunile între Grecia şi Germania s-au agravat după alegerea premierului Alexis Tsipras, pe 25 ianuarie. Tsipras a cîştigat pe o platformă a promisiunilor de oprire a măsurilor de austeritate, iar partidul său, Syriza, dă vina pe cancelarul Angela Merkel pentru presiunile făcute împotriva programului.

Rubini spune că, deşi Germania a fost foarte vocală împotriva Greciei, toată lumea înţelege consecinţele posibile ale unui eşec în menţinerea intactă a uniunii monetare.

Sursa: Capital.ro

01.05.24 - 00:04
01.05.24 - 00:12
01.05.24 - 00:11
02.05.24 - 01:12
02.05.24 - 13:35
02.05.24 - 01:15
02.05.24 - 13:34
02.05.24 - 13:33
02.05.24 - 13:32
02.05.24 - 13:37
01.05.24 - 00:07
03.05.24 - 00:29
01.05.24 - 00:06
03.05.24 - 12:22
03.05.24 - 12:37